În V.T.
existau două feluri de greșeli sau păcate, pe care o
persoană le putea săvârși înaintea lui Dumnezeu și
acestea erau păcatele cu voie și păcatele fără voie.
Pentru primele nu exista nici o șansă de iertare și cel
sau cea care le săvârșea era imediat condamnat la moarte
pe mărturia a doi sau trei martori, era scos din tabără
și era omorât sau omorâtă cu pietre de popor.
10
Dacă un om preacurveşte cu o femeie măritată, dacă
preacurveşte cu nevasta aproapelui său, omul acela şi
femeia aceea preacurvari să fie pedepsiţi cu moartea.
Cei în cauză nu mai erau iertați, erau pur și simplu
uciși. Desigur că existau și alte cazuri în care se
aplica aceeași pedeapsă și multe din acestea se găsesc
în cap. 20 din Leviticul. Pe de altă parte, dacă cineva
săvârșea o faptă fără vină era iertat dacă aducea o
jertfă de ispășire. Iată un exemplu:
1
Când cineva, fiind pus sub jurământ ca martor, va
păcătui nespunând ce a văzut sau ce ştie, şi va cădea
astfel sub vină,
2
sau când cineva, fără să ştie, se va atinge de ceva
necurat, fie de hoitul unei fiare sălbatice necurate,
fie de hoitul unei vite de casă necurate, fie de hoitul
unei târâtoare necurate, şi va băga apoi de seamă şi se
va face astfel vinovat;
3
sau când cineva, fără să ia seama, se va atinge de vreo
spurcăciune omenească, de orice spurcăciune care face pe
cineva necurat, şi va băga de seamă mai târziu şi se va
face astfel vinovat;
4
sau când cineva, vorbind cu uşurinţă, jură că are să
facă ceva rău sau bine, şi nebăgând de seamă la început,
bagă de seamă mai târziu, şi se va face astfel vinovat:
5
Când cineva deci se va face vinovat de unul din aceste
lucruri, trebuie să-şi mărturisească păcatul.
6
Apoi să aducă lui Dumnezeu ca jertfă de vină, pentru
păcatul pe care l-a făcut, o parte femeiască din turmă,
şi anume, o oaie sau o capră, ca jertfă ispăşitoare. Şi
preotul să facă pentru el ispăşirea păcatului lui.
(Leviticul 5; 1-6)
12
S-o aducă la preot, şi preotul să ia din ea un pumn
plin, ca aducere aminte, şi s-o ardă pe altar, ca şi pe
darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului:
acesta este un dar de ispăşire.
13
Astfel va face preotul pentru omul acela ispăşirea
păcatului pe care l-a făcut faţă de unul din aceste
lucruri, şi i se va ierta. Cealaltă parte care va mai
rămâne din darul acesta să fie a preotului, ca şi la
darul de mâncare.”
Întrebarea la care încearcă să răspundă această a treia
parte a studiului privitor la păcatele cu voia și jertfa
lui Isus (Iisus) este următoarea: ”Mai există în N.T. deosebirea
între păcatele cu voie și păcatele fără voie?” Răspunsul
meu este unul negativ, bazat pe textele biblice. Dacă în
V.T. o femeie prinsă în păcatul preacurviei era ucisă
imediat cu pietre, în N.T., atunci când a fost pus în
fața unei astfel de situații Isus (Iisus) nu a condamnat
persoana respectivă la moarte, a iertat-o, cu toate că
după Legea V.T., aceea persoană era vrednică de moarte.
1
Isus (Iisus) S-a dus la Muntele Măslinilor.
2
Dar dis-de-dimineaţă a venit din nou în Templu; şi tot
norodul a venit la El. El a şezut jos şi-i învăţa.
3
Atunci cărturarii şi fariseii I-au adus o femeie prinsă
în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului
4
şi au zis lui Isus (Iisus): „Învăţătorule, femeia aceasta a fost
prinsă chiar când săvârşea preacurvia.
5
Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe
astfel de femei: Tu, dar, ce zici?”
6
Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată
învinui. Dar Isus (Iisus) S-a plecat în jos şi scria cu degetul
pe pământ.
7
Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în
sus şi le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat să
arunce cel dintâi cu piatra în ea.”
8
Apoi S-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ.
9
Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi
de cugetul lor şi au ieşit afară, unul câte unul,
începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi
Isus (Iisus) a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.
10
Atunci S-a ridicat în sus; şi, când n-a mai văzut pe
nimeni decât pe femeie, Isus (Iisus) i-a zis: „Femeie, unde sunt
pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?”
11
„Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus
(Iisus) i-a zis: „Nici
Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”)
Isus (Iisus) a desființat diferența între păcatele cu voie și
păcatele fără voie și a afirmat că toate păcatele vor fi
iertate oamenilor, în afara de hula împotriva Duhului
Sfânt.
28
Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe
care le vor rosti oamenii li se vor ierta;
29
dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta
iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.”
30
Aceasta pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.”
(Marcu 3; 28-30)
Există în epistola către Evrei un text singular în N.T.,
care pare că face din nou diferența între păcatele cu
voie și păcatele fără voie, o doctrină care contrazice
învățătura lui Isus (Iisus), dacă textul în cauză este greșit
înțeles.
26
Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit
cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru
păcate,
27
ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia
unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
După cum am arătat în partea I și partea a II a acestui
articol, textul de mai sus nu se integrează bine în
corpul N.T. și este contrazis de nenumărate texte,
inclusiv unele aparținând apostolului Pavel, atunci când
încercăm să îl aplicăm la Creștinii, care nu renunță la
credința lor, chiar atunci când păcătuiesc cu voie.
Singura modalitate prin care textul din epistola către
Evrei, cap. 10, dobândește înțeles este atunci când îl
aplicăm la Evreii convertiți, care se întorc la credința
lor iudaică, părăsind adunările creștine și pentru care
nu mai există nici o jertfă. Epistola către Evrei s-a
adresat acestora și se referea și la sistemul jertfelor.
Acești Evrei convertiți, care renunțau la credința
creștină și își puneau nădejdea în jertfele animalelor
nu mai aveau cum să aștepte iertare prin aceste jertfe,
căci ele s-au desființat o dată cu jertfa lui Isus
(Iisus) pe
cruce. Cu alte cuvinte, pentru Evreii, care se întorceau
la credința iudaică, nu mai exista nici o jertfă. Textul
menționat, din Evrei 10, nu se aplică Creștinilor, care
după ca au păcătuit cu voie își pun în continuare
nădejdea în jertfa lui Isus (Iisus) pe cruce. Această jertfă
rămâne și va rămâne mereu, pentru noi, atâta vreme cât
încă suntem în viața aceasta.
Din ne fericire unii reprezentanți
din anumite confesiuni creștine și mai ales din Biserica
instituțională Penticostală, folosesc și interpretează
greșit textul din epistola către Evrei, cap. 10, și ucid
sufletele oamenilor, descurajându-i pe cei ce greșesc.
Sper că aceștia vor folosi articolul de față pentru a
aborda o interpretare corectă a textului din epistola
către Evrei, cap. 10 și a se abține de la a mai condamna
oamenii la pedeapsa eternă, cât încă aceștia se mai află
în viață. Apostolul Pavel ne recomandă să nu judecăm
nimic înainte de vreme, căci noi nu cunoaștem gândurile
ascunse ale oamenilor și nici nu știm planul lui
Dumnezeu pentru salvarea fiecărei persoane. Dumnezeu
este Acela care va face să stea în picioare pe toți
aceia care sunt ai Săi. Nu suntem chemați să descurajăm
pe nimeni, să condamnăm pe nimeni, să apreciem
gravitatea păcatelor nimănui și să dăm verdicte asupra
destinului veșnic al oamenilor.
No comments:
Post a Comment
Note: only a member of this blog may post a comment.