Saturday 4 May 2013

Veşnicia vieţii şi moartea trupului biologic


Indiferent dacă în momentul înmormântării noastre se face sau nu o slujbă religioasă destinul nostru veşnic este acelaşi. Suntem judecaţi de Dumnezeu după ceea ce suntem, adică am ajuns să fim, în timpul vieţii noastre pe pământ şi nicidecum după ceea ce pot face Bisericile instituţionale pentru noi. Indiferent dacă momentul îngropării noastre se petrece în intimitatea familiei noastre, fără a fi însoţiţi, în nici un fel, de asistenţa vreunui funcţionar bisericesc sau reprezentant al vreunei instituţii bisericeşti sau dacă suntem însoţiţi pe ultimul drum de un mare sobor de preoţi, chiar de un patriarh, papă sau 1000 de preoţi o dată, destinul nostru veşnic nu suferă nici o modificare. De ce? Pentru că numai ceea ce am făptuit în viaţa noastră, numai ceea ce am gândit sau simţit în viaţa noastră, numai ceea ce ne reprezintă pe noi personal are o importanţă înaintea lui Dumnezeu şi influenţează traiectoria noastră în veşnicie. Ce uşor ar fi dacă în viaţă poţi face tot ceea ce doreşti dar după moarte, dacă plăteşti un sobor de preoţi, totul ţi se iartă şi ai asigurată veşnicia şi locul alături de Dumnezeu. Dacă în timpul vieţii nu am fost alături de Dumnezeu, nu vom fi nici după moarte, căci viaţa noastră pe pământ este doar un examen înaintea lui Dumnezeu, pe care îl trecem sau îl picăm. Dacă trecem acest examen vom fi cu El pentru veşnicie, iar dacă îl cădem vom fi despărţiţi de El, pentru totdeauna. Dacă am fost împreună cu Hristos pe pământ vom fi cu El şi în Ceruri şi dacă am fost despărţiţi de El vom fi separaţi de El, pentru eternitate. Hristos va spune:
21.
Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.
22.
Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?
23.
Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.
24.
De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi la îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă.
25.
A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă.
26.
Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip.
27.
Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare.
28.
Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui.
29.
Că îi învăţa pe ei ca unul care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor.
Citatul aceste este conţinut de versiunea ortodoxă a Bibliei la cap 7 cu versetele 21-29, din Sfânta Evanghelie după Matei. Desigur că Bisericile instituţionale nu doresc să ne piardă de clienţi. Noi aducem venituri importante, prin moartea voastră. Înmormântările, parastasele, pomenirile, toate acestea aduc venituri instituţiilor bisericeşti. Cum să faci un parastas în faţa unei urne cu cenuşă? Nu ar fi imposibil, dar ar părea poate un pic ciudat. Dacă cu adevărat aspirăm să ne petrecem veşnicia cu Dumnezeu avem nevoie să cunoaştem ce doreşte El de la noi, de la fiecare din noi, în mod personal. Nu ceea ce doreşte Dumnezeu de la oameni, în general este important, ci ceea ce aşteaptă El de la fiecare din noi, în mod individual, este relevant pentru mântuirea noastră. Bisericile instituţionale nu au putere mântuitoare, aşa cum afirmă ele, în mod fals, ci numai Dumnezeu însuşi ne poate salva sufletele.
Dumnezeu este un Dumnezeu al celor vii, nu al celor morţi şi cei morţi nu pot face nimic pentru mânuirea lor, căci mântuirea se dobândeşte prin credinţă, nu prin vedere. Desigur că odată ce sufletele lor, regăsindu-se în lumea de dincolo, încep să înţeleagă, dar este târziu, deoarece condiţia salvării sufletelor este credinţa în Dumnezeu, atunci când trăim pe pământ şi respectarea principiilor Lui în viaţa pământească.
41.
Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui,
42.
Căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau.
43.
Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată,
44.
Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei.
45.
Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine?
46.
Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine.
47.
Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată.
48.
Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace.
49.
Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul.
50.
Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi.
51.
Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă.
52.
Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme.
53.
Şi râdeau de El, ştiind că a murit.
54.
Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te!
55.
Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce.
56.
Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.
Citatul aparţine de cap. 8 vers. 41-56, din Sfânta evanghelie după Luca. Credinţa celor vii şi nu experienţa de după moarte a celor morţi, ne salvează sufletele, căci dacă ar fi altfel, atunci am putea aştepta toţi, până după moarte pentru a vedea dacă există Dumnezeu şi dacă cu adevărat sufletele noastre supravieţuiesc trupurilor noastre. Nu merge aşa, adică nu acesta este mecanismul mântuirii, căci dacă ar fi aşa atunci aceasta ar însemna că nu avem nevoie de credinţă în Dumnezeu şi atunci când trăim pe pământ.
30.
Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
31.
Iar despre învierea morţilor, au n-aţi citit ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând:
32.
"Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov"? Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor.
Am citat din Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 22, vers. 30-32. Cât mai suntem încă în viaţă trebuie să ne punem problema viitorului veşnic, deoarece credinţa în Dumnezeu nu este doar pentru bunăstarea din viaţa aceasta. Nu credem în Dumnezeu doar ca să ne meargă bine pe pământ, căci sunt mulţi cărora le merge bine pe pământ, măcar pentru un timp şi totuşi nu cred în Dumnezeu şi resping principiile Sale.
29.
Fiindcă ce vor face cei care se botează pentru morţi? Dacă morţii nu înviază nicidecum, pentru ce se mai botează pentru ei?
30.
De ce mai suntem şi noi în primejdie în tot ceasul?
31.
Mor în fiecare zi! V-o spun, fraţilor, pe lauda pe care o am pentru voi, în Hristos Iisus, Domnul nostru.
32.
Dacă m-am luptat, ca om, cu fiarele în Efes, care îmi este folosul? Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri!
Cele de mai sus sunt conţinute în Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel la cap. 15, 29-32. Numai că morţii înviază şi toţi cei care respectă standardul Său spiritual, vor fi cu El în veşnicie. Nu este vorba aici de slujbele pe care le ţin Bisericile instituţionale, după moartea noastră şi de care ne putem lipsi, ci este vorba despre renaşterea noastră spirituală, căci numai cei născuţi din nou, adică născuţi din Dumnezeu, sunt în interiorul lor, cât trăiesc pe pământ şi vor fi cu El, pentru veşnicie, în Împărăţia Lui.

Isus ne mântuieşte


Nici un om şi nici o instituţie bisericească nu are monopolul mântuirii. Isus este singurul Mântuitor. Nu este greşit să îl urmezi pe Isus, fiind într-un cult, este chiar foarte, foarte, foarte bine. La un moment dat, când Isus ne va arăta, toţi aceia care suntem ai Lui, va trebui să părăsim toate denominaţiunile, pentru a nu ne face părtaşi la păcatele Babilonului, format din mulţimea de instituţii bisericeşti. Eu nu spun să părăsiţi imediat instituţiile bisericeşti, din care faceţi parte. Eu doar vă pregătesc să fiţi gata să faceţi acest lucru, atunci când va veni momentul. Nimeni nu vine la Cristos, din capul lui sau al ei.

Vehicule ale păcatului şi morţii (cu extrase din traducerea ortodoxă)


În zilele noastre instituţiile bisericeşti îndeplinesc aceeaşi funcţie, ca şi Legea în V.T. Prin regulile şi tradiţiile lor, în loc să se producă o creştere spirituală a membrilor lor, în realitate se înmulţeşte păcatul. Bisericile instituţionale, prin caracterul lor normativ, adică prin stabilirea de reguli, doctrine şi norme obligatorii creează acelaşi efect, ca şi cel descris de Pavel, în textul de mai jos (Romani 7 ; 7-13):
7.
Ce vom zice deci? Au doară Legea este păcat? Nicidecum. Dar eu n-am cunoscut păcatul, decât prin Lege. Căci n-aş fi ştiut pofta, dacă Legea n-ar fi zis: Să nu pofteşti!
8.
Dar păcatul, luând pricină prin poruncă, a lucrat în mine tot felul de pofte. Căci fără lege, păcatul era mort.
9.
Iar eu cândva trăiam fără lege, dar după ce a venit porunca, păcatul a prins viaţă;
10.
Iar eu am murit! Şi porunca, dată spre viaţă, mi s-a aflat a fi spre moarte.
11.
Pentru că păcatul, luând îndemn prin poruncă, m-a înşelat şi m-a ucis prin ea.
12.
Deci, Legea e sfântă şi porunca e sfântă şi dreaptă şi bună.
13.
Atunci, ce era bun s-a făcut pentru mine pricina morţii? Nicidecum! Ci păcatul, ca să se arate păcat, mi-a adus moartea, prin ceea ce a fost bun, pentru ca păcatul, prin poruncă, să fie peste măsură de păcătos.
În principiu, Bisericile instituţionale, ca şi colectivităţi umane, creştine ar trebui să fie un lucru bun. În realitate, datorită caracterului lor normativ şi de impunere al conţinutului credinţei, ele devin un lucru rău, prin aceea că dau putere păcatului. Cum se întâmplă acest lucru? Bisericile instituţionale se adresează oamenilor, în firea lor pământească şi dialoghează cu cei credincioşi doar la acest nivel. Toate regulile stabilite de către aceste instituţii bisericeşti nu sunt altceva decât nişte „hamuri,” prin care încearcă să ţină „în frâu” natura umană şi nu reuşesc să atingă acest obiectiv. De ce? Ce spun ele, atunci când este în conformitate cu învăţăturile lui Isus, este corect, dar poruncile venite din exterior nu pot să fie ţinute, cu adevărat, de nici un om, tot aşa cum nu putea fi ţinută nici Legea în V.T. Cu cât ele insistă mai mult, cu atât mai mult, se creează o reacţie contrară şi în firea lor, oamenii resping aceste învăţături, deoarece ele nu pot fi primite de un om ne renăscut spiritual, adică de o persoană care nu a fost născută din nou. Regulile şi tradiţiile Bisericilor instituţionale nu sunt altceva decât o provocare şi o aţâţare a naturii umane ne renăscute şi nu fac decât să înmulţească păcatul.
Singura modalitate de a practica Creştinismul este de a urma vocea interioară din conştiinţele noastre, care este vocea lui Dumnezeu. Nimeni nu poate să urmeze credinţa creştină bazându-se doar pe ceea ce este învăţat de preoţi sau pastori. Aceasta deoarece firea pământească face ca aceste învăţături să fie fără putere. Numai atunci când Dumnezeu locuieşte în noi şi ne călăuzeşte prin Duhul Sfânt putem să devenim Creştini practicanţi. (Romani 8; 1-8)
1.
Drept aceea nici o osândă nu este acum asupra celor ce sunt în Hristos Iisus.
2.
Căci legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii,
3.
Pentru că ceea ce era cu neputinţă Legii - fiind slabă prin trup - a săvârşit Dumnezeu, trimiţând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului şi pentru păcat a osândit păcatul în trup,
4.
Pentru ca îndreptarea din Lege să se împlinească în noi, care nu umblăm după trup, ci după duh.
5.
Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului.
6.
Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace;
7.
Fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate.
8.
Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu.
Bisericile instituţionale ar trebui să fie doar un loc unde cei credincioşi să fie îndemnaţi să intre în contact personal cu Dumnezeu şi unde să poată avea un cadru favorabil propriilor lor experienţe spirituale. Bisericile instituţionale nu trebuiesc să fie un factor de decizie, în viaţa spirituală a omului şi nu trebuiesc să fie autorităţi care să le impună oamenilor ceea ce ei trebuie să creadă. Când încep să facă acest lucru, ele se transformă din ceva bun în ceva rău şi nu fac altceva decât să incite firea pământească a oamenilor. Atunci când aceste Biserici instituţionale sunt singurele repere spirituale pentru cei credincioşi se întâmplă ca, cei mai mulţi, după o viaţa de credinţă să rămână animaţi tot de firea lor pământească şi să fie tot fără izbândă în lupta cu păcatul. Din acest motiv, multe Biserici instituţionale nu sunt decât vehicule ale păcatului, nu au o influenţă mântuitoare, asupra celor credincioşi şi uzurpă locul, pe care numai Dumnezeu ar trebui să îl ocupe în viaţa celor credincioşi.
http://www.youtube.com/watch?v=bpQxLZHWoso

Isus Lumina din noi

      Dumnezeu trimite oamenii Săi ca prin ei să răspândească lumina. Totuşi pentru aceia care vor să doarmă, lumina îi oboseşte şi vor să o stingă. Pentru aceia pe care îi deranjează lumina şi vor să doarmă, eu le urez somn uşor şi le spun să aibă grijă ca somnul lor să nu fie unul veşnic. Pentru cei care îşi doresc mai multă lumină decât au în prezent deoarece s-au trezit din somnul lor şi au început să vadă că administratorii clădirilor numite, în mod greşit, biserici fac economie de energie spirituală şi o distribuie cu mare zgârcenie şi numai dacă este şi în folosul lor, eu le-am pregătit o fereastră pe situl www.bisericaspiritualaunica.com, prin acea că am eliminat o porţiune din zidul simbolic, care stătea în calea privirii lor. Isus este Lumina lumii şi oricine are această Lumină în sine însuşi, nu stă pe întuneric nici în noaptea cea mai adâncă. Bisericile instituţionale sting Lumina, căci îi orbeşte şi îi împiedică să doarmă pe funcţionarii lor. Ele dau lumina cu lumânarea, pentru că la flacăra ei plăpândă nu se vede ce se întâmplă exact în instituţiile lor. Atunci când un om primeşte adevărata Lumină a lui Dumnezeu, pe Isus, se luminează propriul drum în lume şi îi luminează şi pe ceilalţi. Când Dumnezeu locuieşte în noi, nu mai primim ordine din afară şi nici nu ne mai supunem instituţiilor bisericeşti. Ascultăm numai de conştiinţa noastră, căci ea este forma pe care Dumnezeu o ia în noi. Dumnezeu se întrupează în om în sensul că El, care este Duh, locuieşte în noi. Omul nu mai este un rob, ci prietenul şi copilul lui Dumnezeu şi fratele sau sora lui Isus. Când omul se ridică pe culmile înalte ale spiritualităţii nu doreşte să mai coboare de acolo, căci acolo a găsit frumuseţea, deci refuză păcatul, care încearcă să îl aducă din nou la poalele muntelui. Cine ar renunţa să fie ca şi Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui şi ar prefera să fie un om muritor, dacă ar fi convins că acest lucru este posibil? Negreşit aceasta este o reală posibilitate. Nimeni însă nu ar fi fericit într-o colivie de aur. De aceea, Dumnezeu nu este o limită pentru noi, ci este libertatea infinită, adică infinitul care locuieşte în noi. Libertatea este o realitate numai atunci când singurele constrângeri la care suntem supuşi sunt cele din interiorul nostru. Dacă Dumnezeu locuieşte în noi, aceeaşi Lumină ne luminează din interior pe toţi şi suntem liberi să traversăm la nesfârşit, oceanul infinit de lumină.

Adevărata Biserică a Lui Dumnezeu şi viitorul


Adevărata Biserică a lui Dumnezeu este una singură şi se află într-o perfectă unitate spirituală, între membrii ei şi cu Dumnezeu. Multitudinea de Biserici instituţionale sunt o imagine falsă a lui Dumnezeu şi a Bisericii adevărate, deoarece ele sunt organizate ierarhic, după imaginea lumii. Unirea instituţiilor bisericeşti, nu duce la o unitate perfectă, aşa cum a cerut Isus, pentru Creştini, ci duce la o formă de asociere instituţională, care le dă putere pământească, dar nu puritate spirituală. Lipsa purităţii spirituale este generată de persistenţa diviziunilor doctrinare şi deosebirilor de interese precum şi de pregnanţa elementului lumesc şi a puterii unei majorităţi ne renăscute spiritual, asupra unei minorităţi, care caută cu toată fiinţa relaţia personală cu Dumnezeu.
Uniunea instituţiilor bisericeşti reprezintă Babilonul spiritual, condamnat de Dumnezeu şi de asemenea este denumită în cartea Apocalipsa lui Ioan, în cap. 17, „curva cea mare” şi dacă ne uităm atent aşa şi este. De ce? Pentru că practică la maximum compromisul moral şi amestecă interesele lui Dumnezeu cu interesele lumeşti de grup şi individuale. Aceasta este „curvia,” adică încropeala spirituală, în care oamenii se folosesc de numele lui Dumnezeu, pentru a îşi realiza propriile interese.
Când va veni Isus, a doua oara, pe norii cerului, în glorie şi slavă, va lua la cer o singură Biserică, o singură fecioară, care simbolizează pe cele cinci înţelepte. Fecioarelor ne înţelepte le va spune că niciodată nu le-a cunoscut, deci ele nu au făcut niciodată parte din Biserica Sa. Dacă ar fi făcut parte, măcar pentru un timp, din adevărata Sa Biserică, nu le-ar spune că niciodată nu le-a cunoscut.
21 Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
Osea 8.2; Mat 25.11-12; Luc 6.46; Luc 13.25; Fapt 19.13; Rom 2.13; Iac 1.22;
22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”
Num 24.4; Ioan 11.51; 1Cor 13.2;
23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” (Matei 7; 21-23)
Mat 25.12; Luc 13.25-27; 2Tim 2.19; Ps 5.5; Ps 6.8; Mat 25.41;
Cu alte cuvinte, numai cei pe care îi cunoaşte Dumnezeu fac parte din Biserica Sa.

Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni


Capul unui om spiritual, este spiritul care locuieşte în el sau în ea. Capul unui Creştin trebuie să fie Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care este şi Duhul lui Hristos, după cum ne învaţă N.T. (Romani 8; 9) Prin Duhul Sfânt simţim prezenţa lui Dumnezeu în noi, primim învăţăturile Sale şi avem acces la Mintea lui Dumnezeu. Cristos ne învaţă toate lucrurile prin Duhul Sfânt, chiar lucruri pe care nu le-a spus niciodată pe pământ.
12 Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.
Marc 4.33; 1Cor 3.2; Evr 5.12; (Ioan 16; 12)
Cât a fost pe pământ Isus nu a spus tot ce avea de spus oamenilor şi deci evangheliile nu cuprind toată învăţătura Sa şi totul despre El. Isus a lăsat o parte din învăţătura Sa pentru a fi completată în aceia care beneficiază de prezenţa Duhului Sfânt în ei, adică de copiii Lui, care sunt şi bărbaţi şi femei. Hristos ne învaţă şi astăzi despre mântuire, direct în conştiinţele noastre.
13 Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.
14 El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.
15 Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.
Mat 11.27; Ioan 3.35; Ioan 13.3; Ioan 17.10; (Ioan 16; 13-15)
Prin Duhul Sfânt devenim una cu Dumnezeu, adică suntem conectaţi direct cu El şi de asemenea devenim una între noi, adică suntem conectaţi spiritual între noi, toţi cei care suntem copiii Lui. Nu putem să facem parte din adevărata Biserică a lui Dumnezeu, dacă Hristos nu este Capul nostru, în mod direct şi personal, adică dacă El nu locuieşte în noi.
9 Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.
Nici o Biserică instituţională nu este Capul nostru şi nici un om nu este Capul spiritual al altui om, ci Hristos este Capul fiecărui Creştin, al acelora care fac parte din adevărata Sa Biserică, fie aceştia bărbaţi, fie femei. El conduce, în mod personal, pe fiecare Creştin, bărbat sau femeie către mântuire, prin Duhul Sfânt. Cel care ne întăreşte în Hristos şi care ne-a uns este Dumnezeu. El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului, fie bărbaţi fie femei. (2 Corinteni 1; 21-22) Ce s-ar face femeile ne căsătorite dacă nu ar fi Hristos? Cine le-ar conduce către mântuire? Dacă acestea nu au bărbat, cine le-ar învăţa pe ele toate elementele credinţei şi cine le-ar răspunde, dacă au întrebări de pus? Cum ar putea să fie femeile necăsătorite, cele căsătorite sau văduvele, „a lui Hristos,” dacă ele nu ar avea Duhul lui Hristos în ele? (1 Corinteni 14; 34-35)
Hristos ne învaţă toate lucrurile prin studierea cuvintelor spuse de El, pe care le găsim în Biblie şi direct în conştiinţă, fie că este vorba despre bărbaţi sau despre femei şi dacă avem întrebări ne răspunde tot El la ele. La aceasta s-ar putea adăuga şi învăţătura primită în cadrul colectivităţilor creştine. Hristos este Mântuitorul personal, atât al bărbaţilor, cât şi al femeilor, nu este Mântuitor personal numai al bărbaţilor. Fiecare om are propria sa personalitate şi propria sa conştiinţă, luminată de Dumnezeu, fie acesta bărbat, fie femeie. Fiecare om îşi manifestă credinţa lui sau a ei în Dumnezeu, în mod direct şi nu prin intermediul altor oameni. Ce s-ar face văduvele, dacă capul lor în credinţă a fost bărbatul, care a murit? Cum ar mai fi învăţate şi conduse ele fără acest cap? În realitate, Capul femeilor este Hristos fie că sunt ne căsătorite, căsătorite sau văduve şi părerile contrare, care au fost trecute în anumite texte ale Bibliei, contravin învăţăturilor lui Isus şi chiar propriilor învăţături ale lui Pavel.
Cine nu are Duhul lui Hristos, nu este al Lui. (Romani 8; 9) Adevărul acesta se aplică fără deosebire atât la bărbaţi cât şi la femei şi nici apostolul Pavel nu face nici o deosebire, în acest sens, în epistola către Romani. Acolo unde textele N.T. nu fac o anumită deosebire, nici noi nu trebuie să o facem. Poate o femeie să fie mântuită, dacă nu are Duhul lui Hristos şi dacă soţul ei îl are dar ea nu? Eu spun cu tărie nu şi mă bazez pe învăţăturile N.T. Isus a spus că Duhul Sfânt ne va învăţa toate lucrurile.
26 Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.
Isus nu a spus că Biserica ne va învăţa toate lucrurile şi nu a spus că soţul o va învăţa acasă, pe soţia sa toate lucrurile, nici nu a spus că boala sau suferinţele de orice fel ne învaţă toate lucrurile, ci a spus clar că Duhul Sfânt ne învaţă toate lucrurile. Unde se găseşte Duhul Sfânt, pentru oameni? Locuieşte în clădiri construite de oameni sau locuieşte chiar în oameni, în conştiinţele lor? Isus a spus că doreşte să locuiască în noi, în fiinţele noastre.
20 Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.
Cant 5.2; Luc 12.37; Ioan 14.23; (Apocalipsa lui Ioan 3; 20)
Dumnezeu nu locuieşte în clădiri făcute de mâini omeneşti.
24 Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului şi nu locuieşte în temple făcute de mâini.
Fapt 14.15; Mat 11.25; Fapt 7.48; (Faptele Apostolilor 17; 24)
Dumnezeu locuieşte în oameni, în persoanele lor, în fiinţele lor. Locuieşte Duhul Sfânt numai în bărbaţi sau locuieşte şi în femei? În 1 Corinteni 11; 5 ni se spune că femeile prorocesc, deci cum poate o femeie să prorocească dacă Duhul Sfânt nu locuieşte în ea? Cred că N.T. este clar, Duhul Sfânt, adică Duhul lui Hristos locuieşte şi în femei, ca şi în bărbaţi, în egală măsură. Oare locuieşte Hristos mai mult în bărbaţi decât în femei? În Biblie nu ni se spune că aşa stau lucrurile. Hristos a spus: „Dacă aude cineva glasul Meu,” nu a spus dacă aude un bărbat glasul Lui. În Ezechiel 36:26,27, se spune: „Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima din piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi.” Dumnezeu nu face deosebire între femei şi bărbaţi, în această privinţă, căci cum ar putea cineva să practice Creştinismul, fie bărbat, fie femeie, dacă nu are Duhul Sfânt în El?
Nu întâmplător evanghelia după Luca, în cap. 1 pune la începuturile ei trei chipuri de mame Fecioara Maria, Elisabeta şi prorociţa Ana. Dumnezeu se folosea de femei şi în trecut ca şi prorociţe. În Exodul 15; 20 se vorbeşte despre Maria prorociţa, sora lui Aaron şi în Judecătorii 4; 4, se vorbeşte despre Debora, prorociţa, nevasta lui Lapidot. După cum vedem în vechime Dumnezeu nu a ezitat să folosească femeile ca şi prorociţe şi nu o face nici astăzi. Problema este că atunci când femeile sunt locuite şi călăuzite de Duhul Sfânt, nu pot tăcea în adunările creştine şi nici nu au nevoie de cineva să le înveţe credinţa creştină acasă, căci o face Duhul Sfânt care locuieşte în ele. Dacă Duhul Sfânt ne învaţă toate lucrurile, aşa cum ne spune Isus, oare El îi învaţă aceste lucruri ale lui Dumnezeu numai pe bărbaţi, nu şi pe femei? Eu nu am cum să accept o aberaţie, privitoare la rolul femeilor în Creştinism, mă refer la poziţia adoptată faţă de femei în unele din epistolele atribuite apostolului Pavel, chiar dacă este scrisă în Biblie şi considerată „sfântă,” de către cei neştiutori. Este clar că Duhul Sfânt îi învaţă toate lucrurile pe toţi aceia în care locuieşte, adică atât pe bărbaţi, cât şi pe femei.
Epistolele 1 şi 2 Timotei nu sunt scrise de Pavel, ci de persoane, care doar s-au folosit de numele său. Duhul Sfânt locuieşte şi în bărbaţi şi în femei în mod egal şi numai atunci când El există în persoana celui credincios, atunci şi numai atunci, aceea persoană îl are pe Hristos ca şi Cap personal al lui sau al ei şi astfel aceea persoană face parte din adevărata Biserică a lui Dumnezeu. Cum ar putea fi Hristos Capul Bisericii, fără Trup şi cum poţi să fi parte a Trupului, dacă nu te conduce Capul? Hristos este Capul Bisericii, dar nu în sensul ei de instituţie bisericească, ci în sensul de lumină a conştiinţelor umane individuale a celor care împreună formează Biserica Sa unică. Hristos nu este şeful nici unei organizaţii religioase sau instituţii Bisericeşti. Papii, Patriarhii, episcopii, şefii de culte sau pastori sunt şefii unor astfel de structuri religioase. Dacă Hristos ar fi conducătorul Bisericilor instituţionale, acestea nu ar mai fi atât de multe, ci ar fi o turmă şi un Păstor, ceea ce desigur că în prezent nu este cazul. Există o singură turmă, dar aceasta nu este formată din nici o singură Biserică instituţională, ci din indivizii credincioşi, indiferent de confesiunile creştine în care se află ei şi chiar dacă se află complet în afara lor. În afară de Biserică nu există mântuire, înseamnă că nu există salvare în afară de Biserica unică a lui Dumnezeu, nu în afară de diversele confesiuni creştine.
Templul lui Dumnezeu, Mireasa Mielului, Biserica Sa este formată din templele Duhului Sfânt, care suntem noi, bărbaţi şi femei, din fecioarele înţelepte, care şi-ai luat ulei în candele.
16 Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?
17 Dacă nimiceşte cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi. (1Corinteni 3; 16-17)
1 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui.
2 Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
3 Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn;
4 dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase. (Matei 25; 14)
Sunt oare templele Duhului Sfânt numai bărbaţii şi femeile nu sunt sau sunt temple ale Duhului Sfânt şi femeile? Bineînţeles că sunt şi femeile. Dacă şi femeile, ca persoane umane, sunt temple ale Duhului Sfânt, cum pot fi ele conduse în credinţă şi învăţate credinţa de altcineva, adică, de un alt om, de soţii lor şi de ce trebuiesc să stea ele în tăcere, dacă Isus Cristos locuieşte în ele? Templele Duhului Sfânt formează adevărata Biserică a lui Dumnezeu şi nu există Biserică în afara lor, ci există doar instituţii bisericeşti. Cu alte cuvinte, Adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Biserica unică este formată din toţi aceia în care locuieşte Duhul Sfânt şi în cine nu sălăşluieşte Duhul Sfânt nu face parte din Biserica Sa şi nu îl are ca şi Cap pe Cristos. Aceştia din urmă, pot fi membrii ai Bisericilor instituţionale, pot fi Creştini lumeşti, dar nu fac parte din adevărata Biserică a lui Dumnezeu, care este o Biserică unică, adică o singură Biserică.
4 Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.
5 Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.
6 Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.
Mal 2.10; 1Cor 8.6; 1Cor 12.6; Rom 11.36; (Efeseni 4; 4-6)
Dar fiecare templu, în care există Duhul Sfânt, îl are ca şi Cap, în mod direct, pe Cristos, deoarece El locuieşte în acel templu, aşa cum Dumnezeu, până la venirea lui Hristos venea în Templul evreiesc. Între bărbaţi şi femei există unitate perfectă, în Duhul Sfânt. (Galateni 3; 26-28) Duhul Sfânt nu îi învaţă numai pe bărbaţi, iar pentru femei El nu ţine lucrurile ascunse, dacă El locuieşte şi în unii şi în alţii. Ce unitate spirituală ar fi în Duhul Sfânt, dacă El ar face astfel de discriminări? Dar Pavel ne spune că există un singur Duh, Acela care lucrează atât în bărbaţi cât şi în femei, după cum se precizează în Efeseni 4; 4. Pe de altă parte, Pavel ne spune că trebuie să ne lăsăm cârmuiţi de Duhul şi nu de poftele firii pământeşti.
16 Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.
Cum ar putea o femeie să fie cârmuită de Duhul dacă ea nu ar beneficia din plin de puterea Sa? Oare femeile trebuiesc să se lase cârmuite de bărbaţii lor sau de Duhul lui Dumnezeu? O femeie care este cârmuită direct de Duhul Sfânt are o cârmuire mai bună, decât cârmuirea propriului ei bărbat, mai ales atunci când acesta nu se lasă la rândul său cârmuit de Duhul Sfânt şi cazuri s-au văzut destule. Atunci când Duhul Sfânt cârmuieşte, în egală măsură şi pe soţ şi pe soţie, atunci există armonie şi ambii sunt de fapt conduşi direct, fiecare în parte şi împreună de către Dumnezeu. În acest caz, nu mai există ierarhie, între soţ şi soţie, ci există unitate, deoarece Duhul Sfânt îi conduce pe ambii soţi la fel şi soţia nu ascultă de fapt de soţul ei, adică de firea pământească a acestuia, ci ascultă direct de Dumnezeu. În N.T. ni se spune că trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu, decât de oameni şi aş spune, chiar că trebuie ca o femeie să asculte mai mult de Dumnezeu decât de propriul soţ. (Faptele Apostolilor 5; 29)
Dacă, cu adevărat, Cristos ar fi fost Capul, Conducătorul, Bisericilor instituţionale, ar fi făcut acestea atâtea abuzuri, consemnate de istorie? Isus s-a lăsat răstignit pe cruce, cum se face că instituţiile bisericeşti aşa zis conduse de El au făcut atâtea atrocităţi, de exemplu, în timpul Cruciadelor sau al Războaielor religioase? Hristos poate locui în persoana unui Patriarh sau Papă, unui preot sau pastor şi numai în măsura în care aceştia au putere de decizie, într-o problemă sau alta, numai atunci puterea lui se extinde şi asupra instituţiilor bisericeşti, în care cei menţionaţi funcţionează. Funcţia de Papă sau Patriarh, episcop, preot sau pastor, în sine, nu garantează că în aceea persoană locuieşte Hristos. El poate locui în persoana unui duhovnic şi când face acest lucru se vede limpede puterea şi valoarea spirituală a acelei persoane. Aceste persoane însă nu sunt şi nu trebuie să fie excepţii, ele sunt regula, pentru adevărată Biserică a lui Dumnezeu şi excepţia pentru instituţiile bisericeşti. Dovada acestei afirmaţii este raportul dintre numărul de preoţi care au funcţionat în Bisericile instituţionale şi numărul de preoţi, care sunt canonizaţi în calendarele Ortodoxe sau Romano Catolice. În instituţiile bisericeşti sfinţii, recunoscuţi ca atare sunt excepţia nu regula, dar în adevărata Biserică a lui Dumnezeu sfinţii sunt regula. Cât despre pastori, este de ajuns să ne uităm la gradul de spiritualitate din instituţiile bisericeşti, pe care aceştia le conduc. Pomul se cunoaşte după roade.
Din instituţiile bisericeşti fac parte două categorii de Creştini şi anume cei lumeşti şi cei spirituali.
2 V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi,
3 pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
1Cor 1.11; 1Cor 11.18; Gal 5.20-21; Iac 3.16; (1 Corinteni 3; 2-3)
Proporţia numerică este net în favoarea celor dintâi, dar proporţia calitativă este categoric în favoarea celei de a doua categorii. Din adevărata Biserică a lui Dumnezeu, care se poate denumi convenţional, Biserica Spirituală Unică, fac parte numai Creştinii spirituali, adică renăscuţi, regeneraţi spiritual, născuţi de sus sau născuţi din nou. Cele două entităţi convieţuiesc împreună dar există o luptă între ele, căci atunci când Duhul Sfânt locuieşte în om, acesta nu poate să nu spună adevărul şi atunci când spune adevăruri care deranjează pe cei mulţi, aceste persoane, de regulă sunt marginalizate şi chiar, în mod radical, îndepărtate. Profeţii din vechime erau omorâţi de Evrei atunci când aceştia aduceau mesajul lui Dumnezeu, adresat lor. La fel sunt marginalizaţi şi vor fi omorâţi, conform cărţii Apocalipsa lui Ioan şi sfinţii, din ultima perioadă a istoriei.
5 Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului.”
6 Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.
Apoc 18.24; Apoc 13.15; Apoc 16.6; Apoc 6.9-10; Apoc 12.11; (Apocalipsa lui Ioan 17; 5-6)
Unde locuieşte şi unde se manifestă deci Hristos? El locuieşte în oamenii, care l-au primit să locuiască în ei şi se manifestă în orice loc, nu doar în adunările creştine. În epistola 1 Timotei s-au considerat adunările creştine ca fiind un loc special, în care femeile nu au voie să vorbească. Numai că astfel de locuri speciale nu mai există, după învăţătura lui Isus. El a spus că vine vremea şi iată că a şi venit când credincioşii adevăraţi se vor ruga în Duh şi adevăr, nu într-un loc anume, adică într-un loc de adunare.
23 Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.
Filip 3.3; Ioan 1.17; (Ioan 4; 23)
Locurile de adunare şi clădirile numite Biserici nu au nimic special în ele şi o adunare creştină se poate ţine în orice loc, chiar sub cerul liber. Hristos trăieşte în noi, în fiecare din noi şi Biserica Sa este o comunitate a tuturor acelora, în care locuieşte El. Desigur că şi Creştinii lumeşti au nevoie de locuri de adunare, unde pot să îşi exprime dorinţele şi speranţele lor. Acestea sunt oferite de instituţiile bisericeşti şi nu este nimic rău în aceasta. Ce spun eu este faptul că nu trebuie să ne facem iluzii şi anume nu trebuie să credem că simpla noastră prezenţă sau apartenenţa la o Biserică instituţională sau alta este suficientă, pentru mântuirea noastră. Trebuie să trecem la nivelul doi, să intră în turma cea mică, care este reprezentată de Creştinii spirituali, adică născuţi din nou. Dacă nu rămânem buni Ortodocşi, Romano Catolici, Greco Catolici, Reformaţi, Protestanţi sau Neo-protestanţi, dar nu vom fi mântuiţi.
Când am ajuns la nivelul acesta spiritual nu trebuie să ne izolăm de ceilalţi, ci trebuie să împărtăşim şi Creştinilor lumeşti, atât cît vor ei să primească, experienţa noastră. Eu nu contest că există foarte mulţi preoţi sau pastori născuţi din nou şi există poate şi mai mulţi care nu au parcurs un proces personal de regenerare spirituală. Dumnezeu este Cel care ne judecă şi nu suntem noi aceia care dăm sentinţe. Eu spun numai că şi Creştinii lumeşti trebuie încurajaţi să parcurgă întregul proces de creştere spirituală şi că instituţiile bisericeşti trebuie să se facă mai mici pentru ca Persoana lui Cristos să crească, ca importanţă şi interes în viaţa celor credincioşi, tot aşa cum a făcut şi Ioan Botezătorul. Bisericile instituţionale trebuiesc să îşi evalueze atent locul şi rolul lor în credinţa oamenilor şi să îşi îndeplinească misiunea lor de a încuraja pe cei credincioşi să fie conectaţi direct la Persoana lui Hristos. Dacă ele nu fac acest lucru, nu îşi îndeplinesc misiunea dată lor de Dumnezeu şi uzurpă locul pe care Cristos trebuie să îl deţină în viaţa celor credincioşi. În felul acesta instituţiile bisericeşti devin „fiara,” din cartea Apocalipsa lui Ioan şi în ele lucrează taina fărădelegii. Acest lucru este valabil atât pentru Biserica instituţională Ortodoxă, dar şi pentru cea Romano Catolică, Greco Catolică, pentru Bisericile instituţionale Reformate, Protestante sau pentru cea Baptistă, Penticostală, Adventistă etc.
Credinţa creştină nu este despre întărirea puterii organizaţiilor religioase, de orice fel, ci este despre prezenţa puterii lui Dumnezeu în om. Instituţiile bisericeşti nu pot decât să ne pregătească pentru acest eveniment, al contactului personal cu Dumnezeu, nu pot decât să ne informeze despre experienţa altor oameni, consideraţi sfinţi, care au trăit o astfel de relaţie cu Dumnezeu, dar misiunea lor se opreşte acolo. Atunci când Bisericile instituţionale încearcă să înlocuiască această prezenţă personală a lui Dumnezeu în fiecare credincios, cu propria lor autoritate, atunci ele îşi depăşesc rolul lor şi activitatea lor devine nocivă şi deci otrăvitoare pentru sufletele Creştinilor. În acel moment, Bisericile instituţionale împiedică lumina lui Dumnezeu să ajungă la noi, uzurpă locul Lui în viaţa noastră şi îşi promovează instituţiile lor, mai mult decât promovează credinţa personală a fiecărui credincios în El. Dumnezeu este în noi şi tot acolo este şi Împărăţia lui Dumnezeu.
20 Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile.
21 Nu se va zice: „Uite-o aici!” sau: „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.”
Luca 17.23; Rom 14.17; (Luca 17; 20-21)
Împărăţia lui Dumnezeu nu este reflectată de sistemul şi structura instituţiilor bisericeşti, ci de dragostea pe care Dumnezeu a pus-o în inimile noastre. Hristos în noi este nădejdea slavei.
26 Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui,
27 cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.
2Cor 2.14; Rom 9.23; Efes 1.7; Efes 3.8; 1Tim 1.1; (Coloseni 1, 26-27)
Pentru noi, nădejdea slavei nu stă în apartenenţa la o Biserică instituţională sau alta, ci constă din faptul că Hristos locuieşte în noi şi că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntru nostru.