Monday 29 April 2013

Naşterea din nou


Gabriel Baicu

       Fiecare credincios trebuie să fie născut din nou, în mod personal şi nu doar sfinţii din calendar, în caz contrar nu are nici o şansă pentru a fi mântuit şi a locui cu Dumnezeu în Împărăţia Sa, pentru veşnicie. Acest lucru îl spune Isus, eu doar îl reamintesc, dată fiind importanţa covârşitoare şi care face deosebirea între viaţa veşnică şi moartea veşnică. Faptul că preoţii sau pastorii sunt născuţi din nou nu este de ajuns, deoarece mântuirea este individuală. Nu sunt mântuite Biserici instituţionale, ci oameni, sufletele lor. Atenţie mare fraţi Ortodocşi, Romano Catolici, Greco Catolici, Protestanţi, Reformaţi, Baptişti, Penticostali, Adventişti de ziua a 7 a, etc., nu putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu, noi înşine, sufletele noastre, decât dacă suntem născuţi de sus, adică din Dumnezeu. Garanţiile date de instituţiile bisericeşti sunt false. Singura garanţie o avem în cuvintele lui Isus. Bisericile instituţionale ne vor pentru interesele lor de grup, dar Isus ne iubeşte pe fiecare în parte. Vă invit să vă puneţi întrebarea, fiecare dintre voi. Sunteţi sau nu sunteţi născuţi din Dumnezeu? Instituţiile bisericeşti nu o să vă provoace la o astfel de analiză, deoarece, în ultimă instanţă, pentru ele nu prea contează unde mergeţi voi după moarte, atâta vreme cât ele progresează. M-am folosit de această dată, mai întâi, de Biblia Ortodoxă, dar exact acelaşi mesaj este transmis şi în Biblia Cornilescu.
 
      „Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este.” (Sfânta Evanghelie după Ioan 3; 3-6)
Conform Bibliei naşterea din nou sau naşterea de sus, înseamnă următoarele:
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este. Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este. Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea. Şi voi ştiţi că El S-a arătat ca să ridice păcatele şi păcat întru El nu este. Oricine rămâne întru El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut nici nu L-a cunoscut. Copii, nimeni să nu vă amăgească. Cel ce săvârşeşte dreptatea este drept, precum Acela drept este. Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în acesta; şi nu poate să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său. Pentru că aceasta este vestea pe care aţi auzit-o de la început, ca să ne iubim unul pe altul ... ,” (Întâia epistolă sobornicească a sfântului apostol Ioan 3; 1-11)
Iată mesajul în traducerea Cornilescu a Bibliei:
  • 3 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
  • 4 Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?”
  •  
  • 5 Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
  • 6 Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh. (Ioan 3 ; 3-6)
 
Iată şi textul din prima epistolă a apostolului Ioan :


Mai rău ca în morminte


Gabriel Baicu

       Destule persoane din România obişnuiesc să meargă la cimitirul Belu Catolic, din Bucureşti pentru a se ruga în jurul unui grup de 9 morminte, care mărturisesc ei că îi ajută şi că urmare a rugăciunilor lor li se împlinesc dorinţele. Mulţi credincioşi nu găsesc suportul spiritual, de care au nevoie, în Bisericile instituţionale, pe care le frecventează şi de aceea îl caută oriunde acesta se poate găsi. Ei cred în puterea lui Dumnezeu şi se roagă Lui pentru sprijin în faţa unor morminte. Într-unul dintre aceste morminte este înmormântată o fetiţă, care a murit la vârsta de 8 ani şi care a trăit între anii 1904 şi 1912, Olguţa. A avut o soartă tragică pentru că a murit cu capul strivit de către tatăl său, într-un moment de furie. Mulţi cred că rugându-se la mormântul ei, li se împlinesc toate dorinţele. Se duc acolo, spun rugăciunea Tatăl nostru şi îşi arată problemele. Desigur că ei cred că Dumnezeu îi ajută nu fetiţa, dar sunt ascultaţi dacă se duc în acel loc. Ce au ajuns Bisericile instituţionale, dacă ele nu mai sunt capabile să ofere celor credincioşi ajutorul de care aceştia au nevoie? Au ajuns ele mai rău ca mormintele? Unde este puterea funcţionarilor bisericeşti? Împărăţia lui Dumnezeu nu stă doar în vorbe, ci stă în putere şi Isus a făcut miracole cât a fost pe pământ şi mai face şi astăzi. De ce a fost alungat Isus din Bisericile instituţionale, care îşi propovăduiesc regulile lor, mai mult decât Împărăţia lui Dumnezeu? Dumnezeu doreşte să îi vindece pe oameni şi câteodată se foloseşte de alte locuri de cât de instituţiile bisericeşti, deoarece regulile acestora nu îi permit să facă acest lucru, în cadrul lor. Eu nu judec pe cei care se duc la acele morminte, nu este chemarea mea şi desigur nu ştiu dacă au primit sau nu răspuns la rugăciunile lor, în acel loc dar constatat că accesul direct la Dumnezeu este mai greoi câteodată în instituţiile bisericeşti, decât în oricare alt loc. Poate că a venit timpul ca Dumnezeu să fie reprimit în adunările creştine şi să fie lăsat să facă minunile pe care le consideră de cuviinţă. Poate că ar fi mai potrivit ca cei credincioşi să meargă la cei vii, pentru a cere un suport spiritual, în caz de nevoie şi nu la cei morţi. În orice caz, minunile nu le facem noi, ci le face Dumnezeu şi le face în baza credinţei celor care se roagă, atunci şi acolo unde crede El de cuviinţă. Numai că judecăţile noastre şi dispreţul nostru împiedică câteodată ca minunile să se producă între noi. În faţa mormintelor, cei în cauză, sunt faţa în faţă cu Dumnezeu, fără intermedierea nici unei instituţii bisericeşti sau organizaţii religioase şi poate că tocmai de asta este nevoie pentru ca minunile să se producă. Vă invit să vizitaţi websitul www.bisericaspiritualaunica.com

Doctrinele religioase creştine şi primele Biserici


      Erau conduse direct de Duhul Sfânt şi nu indirect prin intermediul funcţionarilor religioşi, care pretind că ştiu cel mai bine, toate lucrurile, legate de Dumnezeu. În perioada Bisericii apostolice circulau ne numărate scrieri şi multe din ele au fost interzise, în procesul treptat al formării instituţiilor bisericeşti, au fost eliminate şi chiar distruse. Această decizie, aceea de a elimina o parte din scrierile care circulau în perioada apostolilor şi imediat după aceea a fost luată de aşa numiţii ‚părinţi’ ai Biserici, oameni pregătiţi dar care urmăreau o anumită strategie, pentru dezvoltarea Creştinismului. Noi putem vedea astăzi că această strategie nu a fost în totalitate bună, prin roadele ei, adică prin analiza instituţiilor bisericeşti, a atitudinii lor faţă de cei credincioşi, a nivelului la care se practică spiritualitatea şi a puterii lui Dumnezeu, pe care acestea o desfăşoară. Toate Bisericile instituţionale au fost construite în final pe baza acestor atitudini de la începuturile Creştinismului faţă de scrierile care circulau în acea perioadă.

       Din acest motiv, pretenţia Bisericilor instituţionale Penticostale, cum că ele ar fi Biserici apostolice, este falsă deoarece acestea au o doctrină fixă, care nu exista în timpul apostolilor. În acele timpuri nu exista canonul biblic, care s-a format în timp şi s-a finalizat cu ocazia Sinodului de la Nicea (325 e.n.). Existau în schimb texte scrise, ale V.T. În perioada imediat următoare au apărut unele texte scrise cum ar fi Didache şi primele epistolele ale apostolului Pavel, în jurul datei de 50 e.n. Evangheliile au fost scrise mai târziu, începând cu aproximativ anul 70 e.n. Prin urmare, în timpul primelor comunităţi creştine, circulau o mare varietate de texte, mai ales după apariţia evangheliilor şi de aceea, întoarcerea la adunările creştine, din perioada imediat următoare apostolilor, presupune ca toate aceste texte, inclusiv evangheliile gnostice, să înceapă să circule din nou, în mod liber. Fiecare credincios creştin ar trebui să aibă acces la aceste texte şi să poată pune în discuţie înţelepciunea episcopului Irineu sau a lui Tertulian, atunci când aceştia au hotărât distrugerea anumitor scrieri, care se refereau la Cristos.

       Selecţia textelor care au fost canonizate reflectă interesele instituţiei bisericeşti, în formare, deci această selecţie nu reflectă, în mod obiectiv, Creştinismului timpuriu. Fără îndoială că Biblia, aşa cum a fost canonizată, conţine texte esenţiale privind Creştinismul, dar lasă pe dinafară multe texte care ne-ar permite să înţelegem mai bine în ce a constat, mai exact, învăţăturile lui Isus. Adunările creştine apostolice erau bazate direct pe lucrarea Duhului Sfânt şi nu pe textele biblice, deoarece Biblia, aşa cum o cunoaştem noi, nu exista, în acele timpuri. Desigur că avantajul îl constituia o comunicare mai directă cu Dumnezeu. Astăzi comunicarea este mai ales indirectă, adică prin intermediul textelor scrise, dar multe texte scrise au fost alterate, dea lungul timpului. Există o mare aberaţie în cadrul Creştinismului Neo-protestant şi anume faptul că se vorbeşte despre întoarcerea la Biserica apostolică, dar pe baza unui Nou Testament canonizat, care nu exista în timpul apostolilor. În timpul lor circulau multe scrieri care au fost interzise de canonul biblic, de exemplu evangheliile gnostice şi alte scrieri, considerate apocrife. Adevărata întoarcere la Biserica apostolică este posibilă numai în condiţiile în care sunt luate în considerare toate scrierile care circulau în timpul apostolilor. Fiecare Creştin are dreptul să îşi formuleze singur propria sa credinţă în baza cunoaşterii profunde a rădăcinilor Creştinismului, dar mai ales pe baza tuturor experienţelor umane timpurii, legate de Persoana lui Isus. Oamenii sunt manipulaţi, li se aruncă în ochi cuvântul ‚erezie’ şi Creştinii continuă să se considere ‚eretici,’ unii pe ceilalţi. Ortodocşii îi consideră ‚eretici’ pe Neo-protestanţi şi aceştia din urmă îi consideră ‚eretici’ pe Ortodocşi. Una din cauze o reprezintă modul în care au fost alese textele, care au fost canonizate de sinoade, mai bine spus modul în care au fost cenzurate scrierile care se refereau la Isus.

        Eu cred că este o greşeală faptul că textele V.T. şi N.T. au ajuns să fie absolutizate, considerate ‚sfinte’ pentru că în ele există un amestec, uneori mai greu de sesizat, al instituţiei bisericeşti, care nu s-a sfiit să ‚manipuleze’ chiar şi textele creştine pentru a îşi atinge scopurile de dominare şi control total al lumii. Ce este de făcut? Orice credinţă personală trebuie să se bazeze pe mărturia directă a lui Dumnezeu şi nu doar pe mărturia indirectă a oamenilor, sau a textelor scrise, despre Dumnezeu. Trebuie menţionat că intrarea în adevărata Biserică a lui Dumnezeu se face în urma procesului de naştere din nou, adică a unei regenerări spirituale şi nu doar prin Botezul în apă, care este doar o etapă a procesului naşterii din nou. Adăugarea la Biserica Sa o face Cristos şi nu oamenii, prin înregistrarea numelui unei persoane în registrul de evidenţă al unei Biserici instituţionale sau al alteia. Numele celor cu adevărat mântuiţi este scris în cartea vieţii, încă înainte de întemeierea lumii. (Apocalipsa lui Ioan 17; 8)

Vă invit să vizitaţi site-ul www.bisericaceloraleşi.com

Interpretarea Bibliei

Gabriel Baicu

     Biblia nu se poate înţelege corect, dacă lăsăm pe din afară câte un verset, de care nu vrem să ţinem cont şi despre care nu se vorbeşte niciodată, în adunările creştine. De exemplu, ce a vrut apostolul Pavel să spună când a făcut afirmaţia că toţi aceia care au fost botezaţi pentru Cristos, s-au îmbrăcat cu Cristos şi că din această cauză, nu mai există deosebire între Iudeu sau Grec, rob sau slobod sau între parte bărbătească şi parte femeiască? Trebuie să ne punem această întrebare, deoarece epistola către Galateni aparţine fără îndoială lui Pavel, după cum se susţine de marea majoritate a cercetătorilor.
 
Citirea Bibliei în scopuri exegetice, trebuie să fie o citire tematică. Trebuiesc luate absolut toate textele, care se referă la un anume subiect sau temă şi după ce se face analiza lor comparată, ele trebuiesc raportate la principiile fundamentale, care sunt exprimate prin cuvintele spuse de Isus pe pământ. Ideea de bază este că adevărurile fundamentale se găsesc toate în cuvintele lui Isus, deoarece El este Fiul lui Dumnezeu şi de aceea în primul rând în cuvintele Sale trebuie să descifrăm mesajul lui Dumnezeu şi numai după aceea să vedem ce au de spus şi aceia care au scris despre El sau de la El. Dacă în anumite locuri din Biblie, ne întâlnim cu texte care nu sunt în perfect acord cu ceea ce a învăţat Isus, atunci învăţăturile Lui prevalează, sunt hotărâtoare şi celelalte texte sunt subordonate lor. Există astfel de texte.
Nu ajunge să alegem versetele care ne convin şi să facem din ele o doctrină religioasă. Aşa procedează multe instituţii bisericeşti şi de aceea vă împiedică să vedeţi voi înşivă, în mod clar, adevărul. Eu nu sunt împotriva nici unei confesiuni creştine şi îi apreciez, de exemplu, pe Ortodocşi sau pe Romano Catolici tot atât de mult ca, pe Baptişti sau Penticostali. Pentru mine toţi sunt Creştini, în egală măsură. Eu însă sunt preocupat de sufletele oamenilor şi nu de sistemele religioase cu puterea lor financiară, cu clădirile lor impresionante sau cu funcţionarii lor, cu poziţii sociale şi materiale bine stabilite. Eu m-am ocupat de interpretarea textului din Galateni 3; 26-28 şi concluzia se află în ciclul video intitulat „Locul şi rolul femeilor în Creştinism,” care se află pe youtube.

Responsabilitate creştină


Gabriel Baicu

      În societate, femeile au un rol deosebit de important, fiind câteodată chiar şi şefi de stat. În viaţa profesională femeile îndeplinesc şi funcţiile cele mai complexe şi grele, fiind mecanici, constructori, poliţiste, judecători, procurori, inginere, arhitecte, medici şi chiar pilot de avioane supersonice sau astronaute. În învăţământ, femeile care încep prin a fi primii învăţători ai copiilor lor, sunt învăţătoare în şcolile primare, profesoare în ciclul secundar şi lectori, conferenţiari sau profesoare universitare. Ele predau istorie, literatură, fizică matematică, filozofie, teologie etc. cu rezultate, de multe ori, remarcabile. În adunările creştine, femeile nu au voie să vorbească, deoarece aşa este scris în unele epistolele atribuite apostolului Pavel, dar foarte greşit interpretate şi înţelese. Cu alte cuvinte, femeile pot face orice muncă, oricât de complexă, inclusiv în procesul de învăţare, dar nu sunt considerate competente sau capabile să ne înveţe principiile Creştinismului. Ce fel de aberaţie mai este şi asta şi cum poate ea să ducă în eroare atâta lume? De ce unii bărbaţi şi chiar unele femei iau în considerare aceste texte, dintre care unele nici măcar nu sunt scrise de persoana care este prezentată ca fiind autorul lor? O citire literală, simplistă a Bibliei se face răspunzătoare de toate manifestările de fanatism şi intoleranţă religioasă. Unii spun că activitatea spirituală este ceva mai special şi că aceasta depăşeşte competenţa femeilor, cu toate că activitatea spirituală autentică se face sub conducerea Duhului Sfânt şi nu din capul nostru. Dumnezeu oferă puterea Duhului Sfânt, în mod egal, bărbaţilor şi femeilor şi ne spune lucrul acesta, în multe texte biblice. Iată unul dintre ele:
  • 18 Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci.
  • 19 Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;
  • 20 soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.
  • 21 Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.”
  • Rom 10.13;  (Faptele Apostolilor 2; 18-21)
 
Dacă Dumnezeu revarsă Duhul Său cel Sfânt şi peste femei, ca şi peste bărbaţi, poate cineva să le facă pe femei să tacă în adunările creştine? Poate, desigur, prin mijloacele autorităţii impuse, dar nu este bine că o face, deoarece se opune voinţei lui Dumnezeu. Da, ar spune cineva, femeile pot să prorocească, dar nu pot să îi înveţe pe alţii principiile Creştinismului, care se reduc la unul singur şi anume dragostea de Dumnezeu şi de semeni. Chiar aşa stau lucrurile? Cine a ajuns să transmită cuvintele lui Dumnezeu a ajuns să înţeleagă şi ce înseamnă dragostea creştină şi poate să îi înveţe şi pe alţii. Femeile pot să îi înveţe pe alţii cele mai complicate formule matematice, dar nu pot să îi înveţe că Isus este Fiul lui Dumnezeu, că El este viu şi că ne-a învăţat să îl iubim pe Dumnezeu şi unii pe alţii. Cine vrea să creadă aşa o anomalie nu are decât, dar sincer fiind, o spun ca şi Creştin, aceasta nu face deloc cinste Creştinismului. Ar mai fi de adăugat şi faptul că, deşi instituţiile bisericeşti au fost conduse de a lungul secolelor, aproape exclusiv de către bărbaţi, totuşi, din punct de vedere spiritual, ele lasă mult de dorit.
Cât priveşte împlinirea profeţiei din textul citat, din Faptele Apostolilor 2; 18-21, se pot face câteva observaţii. Oare nu se vede şi nu s-a văzut destul sânge vărsat pe pământ, în numeroasele războaie, timp de 2000 de ani? Incendiile catastrofale de păduri, care se petrec în fiecare vară, nu sunt un fenomen care afectează habitatul uman? Oare tornadele şi alte vârtejuri „de fum,” nu sunt evenimente obişnuite? Nu sunt eclipsele de soare un fenomen periodic şi nu îşi schimbă oare luna culoarea, cu aceea ocazie? Doresc să anunţ, pentru cine încă nu ştia acest lucru, că noi trăim vremurile din urmă, oare lucrul acesta nu este evident, pentru toată lumea? Ce speranţă putem să avem ca oamenii să creadă în Dumnezeu, dacă noi prezentăm o credinţă creştină care susţine aberaţii? Este vorba despre această absurditate a discriminării dintre bărbaţi şi femei, practicată de Bisericile instituţionale. Ce Dumnezeu prezentăm noi oamenilor, dacă, în mod eronat, noi îl facem pe El răspunzător de principii şi anomalii, despre care, în mod fals, afirmăm că El le sponsorizează? Cum putem, noi să susţinem că Dumnezeu este drept, dacă promovăm inegalitatea între bărbaţi şi femei şi prin aceasta consolidăm o nedreptate? Ce speranţă oferim noi oamenilor dacă imaginea lui Dumnezeu, pe care noi o prezentăm lumii, este aceea a unui Dumnezeu autoritar şi rece, care îi favorizează pe unii şi îi marginalizează pe alţii şi care a construit un sistem instituţional bisericesc, în care înfloresc interesele unor indivizi şi grupuri şi unde partea spirituală aproape că nu se vede şi puterea Lui nu se simte? În aceste condiţii nu se poate oferi nici o nădejde, cu toate că nădejdea face parte dintre virtuţile creştine.
  • 13 Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea. (1 Corinteni 13; 13)
Acolo unde nu este nădejde nu este nici dragoste şi unde nu este dragoste nu este nici credinţă autentică. Mă refer la aceea credinţă, care poate să mute şi munţii din loc.
  • 6 Şi Domnul a zis: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: „Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare”, şi v-ar asculta.
 
Au fost construite Biserici instituţionale puternice, în care mulţi oameni au dobândit funcţii influente cu ajutorul cărora stăpânesc sufletele altor oameni, dar din cauza imaginii false, pe care aceste Bisericii instituţionale o prezintă oamenilor, despre Dumnezeu, numele Lui este vorbit de rău şi credinţa în El scade.
 
          Dacă propovăduim un Dumnezeu drept trebuie să fim atenţi la ne dreptate şi una dintre ele este atitudinea faţă de femei. Nu este singura ne dreptate pe care o promovează Bisericile instituţionale. La aceasta se poate adăuga şi modul autoritar şi rece în care instituţiile bisericeşti îi conduc pe oamenii, din punct de vedere spiritual. Felul în care se auto-promovează liderii religioşi reducând la tăcere cea mai importantă parte a credincioşilor, de fapt marea lor majoritate şi împiedicând pe cei mai mulţi să îşi exprime public bucuria mântuirii. Mă refer aici la credincioşii bărbaţi fără funcţii şi responsabilităţi clericale sau instituţionale. Dacă adăugăm modul în care se practică anchete şi judecăţi private, în cazul celor care greşesc în vreun fel, de către instituţiile bisericeşti, mai ale cele Neo-protestante, tabloul abuzurilor începe să se completeze. Dar nu aceasta este imaginea corectă a lui Dumnezeu. Imaginea Lui, mult mai apropiată de original, este în noi înşine, atunci când iubim.

Autoritatea religioasă


Gabriel Baicu

     Autoritatea spirituală impusă asupra conştiinţelor noastre este o construcţie artificială şi falsă. Instituţiile bisericeşti îşi bazează autoritatea asupra noastră pe o interpretare total greşită a învăţăturilor lui Isus. El nu a făcut nici o diferenţă între oameni, atunci când le-a cerut să se iubească unii pe alţii, aşa cum iubeşte El. Oamenii în schimb, conform obiceiurilor şi tradiţiilor lor au început să introducă în mediile creştine ierarhia şi lupta pentru putere şi deosebiri de tot felul, chiar şi între femei şi bărbaţi. Această din urmă departajare este piatra de temelie a instituţiilor bisericeşti şi se bazează pe o interpretare greşită a epistolelor atribuite apostolului Pavel. Isus a primit pe toţi oamenii la El, în egală măsură, fără deosebiri şi fără discriminări, pe nemuri ca şi pe Evrei, pe copii ca şi pe adulţi, pe femei ca şi pe bărbaţi. Ucenicii ar fi interzis, după părerea lor, chiar şi copiilor să vină la Isus, dar El a zis:
  • 14 Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.”
  • Mat 18.3; (Matei 19; 14)
 
  Unii ucenici însă au încercat şi încă mai încearcă să oprească accesul liber al femeilor la Isus şi dreptul lor de a îşi manifesta ne stingherit bucuria că l-au găsit. Dar chiar dacă cineva încearcă să oprească femeile să îşi exprime liber, în orice loc, chiar de la amvoanele Bisericilor instituţionale, experienţa lor cu Isus, totuşi aşa cum chiar şi pietrele „strigă” bucuria de a fi în prezenţa Lui, aşa şi femeile nu pot fi oprite să îşi reverse căldura inimii pentru Mântuitorul lor şi să îi înveţe şi pe alţii să poată dobândi o astfel de bucurie.
  •  39 Unii farisei din norod au zis lui Isus: „Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!”
  •  
  • 40 Şi El a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.”
 
Eu vă spun că dacă femeile vor tăcea în adunările creştine, chiar pietrele vor striga. Dacă tot universul ne învaţă despre Dumnezeu, oare femeile nu au voie să ne înveţe? (Romani 1; 19-20) Putem să îl cunoaştem pe Dumnezeu în lucrurile făcute de El, care dacă le privim atent ne învaţă despre El şi nu avem voie să lăsăm femeile să ne înveţe despre El? Să fim atenţi la plămădeală fariseilor, care încearcă să înăbuşe bucuria de a îl avea pe Isus interpretând în mod ipocrit unele texte din Biblie.
 
 Unde scrie că Isus a spus că numai bărbaţii trebuie să iubească aşa cum a iubit El Biserica? Nu scrie aşa ceva. Femeile trebuie să iubească aşa cum a iubit El Biserica, la fel ca şi bărbaţii. Din punct de vedere spiritual nu mai există nici o deosebire între bărbaţi şi femei.
  • 4 Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască
  • 5 şi a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup”?
  • 6 Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” 
  •    
Bărbatul şi femeia sunt un singur trup şi după cum ne arată şi Pavel şi un singur spirit, dacă sunt în Hristos, de ce atunci se face diferenţe între ei, de către Bisericile instituţionale? Aceasta se întâmplă deoarece instituţiile bisericeşti au interesul să manipuleze conştiinţele, interpretând după placul lor textele Bibliei.
 
Autoritatea din Bisericile instituţionale, prin care unii le impun altora ce să creadă, nu mai are nici o justificare, în cazul celor „îmbrăcaţi” cu Hristos. În cazul acestora, diferenţele de gen nu au nici o importanţă, căci toţi sunt văzuţi ca şi fii ai lui Dumnezeu, fie aceştia bărbaţi, fie femei. Dacă sunt văzuţi ca şi fii, însemnă că diferenţa de gen a dispărut pentru cei care au credinţă în Hristos şi orice discriminare între ei este falsă. Pavel s-a adresat doar Creştinilor lumeşti, atunci când a făcut anumite deosebiri între bărbaţi şi femei, s-a adresat femeilor şi bărbaţilor care nu erau cu adevărat „îmbrăcaţi cu Hristos.” Eu mă adresez Creştinilor născuţi din nou şi le re amintesc că Isus nu a făcut deosebiri între cei care sunt ai Lui şi că toţii sunt pentru El copii Lui prea iubiţi, în egală măsură şi că doreşte să îi audă pe toţi mărturisindu-l pe El în toate locurile unde se adună Creştinii şi nu doar în cadrul familial.  
http://www.youtube.com/watch?v=iICdJv-J-E0