Ori ne
spune Dumnezeu direct, în conștiință, ce trebuie să facem, ca să fim
mântuiți, ori ne spun Bisericile instituționale. Dumnezeu ne spune
să iubim, Bisericile instituționale ne spun să ne supunem unor
reguli stricte și să ne supunem chiar lor.
20
Dar
voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru.
2Cor 1.21;
Evr 1.9;
1Ioan 2.27;
Marc 1.24;
Fapt 3.14;
Ioan 10.4-5;
Ioan 14.26;
Ioan 16.13;
1Ioan 2.27; (1 Ioan 2; 20)
27
Cât despre voi, ungerea pe care aţi
primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe
cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi
este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a
învăţat ea.
1Ioan 2.20;
Ier 31.33-34;
Evr 8.10-11;
Ioan 14.26;
Ioan 16.13;
1Ioan 2.20; (1 Ioan 2; 27)
31
Iată, vin zile, zice Domnul, când voi
face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou.
32
Nu ca legământul pe care l-am încheiat
cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara
Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de
soţ asupra lor, zice Domnul.
33
Ci iată legământul pe care-l voi
face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune
Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi
Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.
34
Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele
sau pe fratele său zicând: „Cunoaşte pe Domnul!”, ci toţi Mă vor
cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci
le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul
lor.”
Isa 54.13;
Ioan 6.45;
1Cor 2.10;
1Ioan 2.20;
Ier 33.8;
Ier 50.20;
Mic 7.18;
Fapt 10.43;
Fapt 13.39;
Rom 11.27; (Ieremia 31; 31-34)
45
În Proroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi
de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit
învăţătura Lui vine la Mine.
26
Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L
va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă
va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.
Luc 24.49;
Ioan 14.16;
Ioan 15.26;
Ioan 16.7;
Ioan 2.22;
Ioan 12.16;
Ioan 16.13;
1Ioan 2.20-27; (Ioan 14; 26)
7
Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece
orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus
(Iisus).
Ioan 14.27;
Rom 5.1;
Col 3.15; (Filipeni 4; 7)
13
Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are
să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci
va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.
Ioan 4.17;
Ioan 15.26;
Ioan 14.26;
1Ioan 2.20-27; (Ioan 16; 13)
14
El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este
al Meu şi vă va descoperi. (Ioan 16; 13-14)
23
În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic.
Adevărat, adevărat vă spun că orice veţi cere de la Tatăl, în Numele
Meu, vă va da.
24
Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu:
cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.
Ioan 15.11; (Ioan 16; 23-24)
9
Dar, după
cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu
le-a auzit, şi la inima omului nu s-au
suit, aşa
sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L
iubesc.”
10
Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit
prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile
adânci ale lui Dumnezeu.
11
În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte
lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el? Tot aşa,
nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui
Dumnezeu.
12
Şi noi n-am primit duhul lumii, ci
Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe
care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.
Rom 8.15; (1 Corinteni 2; 9-12)
Toate
textele citate mai sus sunt tot atâtea argumente care ne conduc la
ideea că noi nu sunt dependenți de nici o instituție bisericească și
că nici o Biserică instituțională nu are monopolul cunoașterii lui
Dumnezeu, căci El se descoperă tuturor celor care sunt ai Săi, în
mod direct, în conștiința acestora, prin Duhul Sfânt. Cu alte
cuvinte, nu avem nevoie de Bisericile instituționale pentru a fi
mântuiți, avem nevoie doar de Cristos. Instituțiile bisericești se
insinuează în viețile noastre și vor să ne facă să credem că ele ne
sunt indispensabile, că prin ele noi dobândim mântuirea, dar aceasta
este o minciună. Biserica este formată din toți cei mântuiți, care
sunt în legătură directă cu Dumnezeu, prin apartenența lor la Isus
(Iisus)
și nu prin apartenența lor la o instituție bisericească sau alta.
Putem să aparținem de Isus (Iisus) și să nu aparținem de nici o instituție
bisericească și să fim mântiți sau putem să aparținem de o Biserică
instituțională și să nu aparținem de Isus (Iisus) și să nu fim mântuiți.
Putem, de asemenea, să aparținem și de Isus (Iisus) și de o Biserică
instituțională și să fim mântuiți, dar nu trebuie făcută confuzia
între cele două. Nu este același lucru faptul de a aparține de Isus
(Iisus)
cu situația de a aparține unei Biserici instituționale.
Învățăturile esențiale despre Dumnezeu nu ne vin prin intermediul
altor persoane, ci prin intermediul proprie noastre relații cu
Dumnezeu, pe cale directă și nu pe cale indirectă. Fără îndoială că
primim învățătură și prin acei oameni, care l-a rîndul lor au
primit-o direct de la Dumnezeu și au transmis-o altora. Nu toți
Creștinii născuți din nou au darul învățării, ei pot avea darul
prorociei sau al vindecărilor, al minunilor sau alte daruri. Pe de
altă parte, toți Creștenii născuți din nou au darul deosebirii
duhurilor căci nu poți să fi condus de Duhul lui Dumnezeu și în
același timp să asculți de învățături greșite. (1 Corinteni 12; 10)
Un Creștin născut din nou, adică născut din Dumnezeu poate să
deosebească din ce duh vorbește învățătorul unei anumite doctrine
sau dogme creștine. Este acel învățător animat de Duhul lui Dumnezeu
sau este el sau ea animată de duhul de prozelitism și de fidelitatea
față de doctrinele și dogmele unei anumite Biserici instituționale
sau a alteia? Duhul Sfânt, care locuiește în noi, ne spune acest
lucru. În fond, toate doctrinele și dogmele creștine sunt
părtinitoare și imperfecte; doar dragostea, care este gata să se
sacrifice pentru Dumnezeu și pentru aproapele este singura garanție
a adevărului, care vine de la Cristos. (Ioan 13; 34-35) Dumnezeu ne
transmite învățături și prin intermediul altor persoane, dar acestea
nu pot fi obligatorii pentru noi, prin voia oamenilor sau a
autorităților bisericești, ci ele sunt convingătoare numai dacă sunt
confirmate de Duhul Sfânt, care locuiește în noi. Ceea ce ne este
descoperit direct are prioritate asupra ceea ce vine prin
intermediul celorlați, dar trebuie să rămânem deschiși și să
analizăm atent tot cea ce ne vine și din afara ființelor noastre.
Aceasta este adevărata învățătură care unește Biserica lui Dumnezeu,
învățătura primită în noi, în mod direct, confirmată și de Biblie și
învățătura venită prin alții, dar confirmată de Duhul Sfânt, care
locuiește în noi. Autoritatea religioasă nu are nici un amestec în
această privință, singura autoritate, căreia trebuie să ne supunem
este Dumnezeu, care locuiește în noi.
Suntem oare mântuiți prin îndeplinirea unor forme ritualice sau
prin parcurgerea propriului nostru destin cu demnitate și cu
viziunea unui scop universal al vieții? Este planul lui Dumnezeu
pentru oameni o mașinărie cu reguli implacabile sau o modalitate de
a forja caractere? Care este trăsătura fundamentală, cea mai
prețuită de Dumnezeu, aceea a unui Creștin? Este supunerea oarbă sau
capacitatea de a lua decizii corecte, în situații limită? Credința,
în sens creștin, înseamnă și încredere și nu doar convingerea că
Dumnezeu există. De aceea ascultăm de Dumnezeu nu de frica pedepsei,
ci din convingerea că ceea ce ne cere El este cel mai bine pentru
noi. Totuși pentru a asculta cu adevărat de Dumnezeu trebuie să
ajungem să distingem bine vocea Lui, care vorbește în interiorul
conștiințelor noastre. Glasul lui Dumnezeu în noi este vocea inimii.
Dacă
Dumnezeu ne vorbește direct în conștiință, atunci când El locuiește
în noi, de ce mai avem nevoie să fim conduși ca niște copii, pe
calea mântuirii, de către instituțiile bisericești? Există o mare
contradicție între ceea ce ne învață Bisericile instituționale și
ceea ce ne îndrumă propria conștiință. De care din ele trebuie să
ascultăm? Omul nu este făcut pentru Lege sau pentru Bisericile
instituționale, Legea și comunitățile creștine sunt făcute pentru
om. Dumnezeu nu l-a conceput pe om ca pe o rotiță într-un angrenaj
numit Biserică, ci i-a pus împreună pe toți aceia care îl iubesc pe
El. Biserica nu este o structură rigidă, constituită în urma
jocurilor de influență și putere ale oamenilor, așa cum sunt
instituțiile bisericești. Biserica este o realitate spirituală, în
care ne găsim sau nu locul, Biserica este o comunitate liberă a
copiilor lui Dumnezeu, în care se poate manifesta deplin dragostea
de natură divină și în care fiecare face pentru ceilalți ceea ce îi
este dat să facă, de către Dumnezeu, dar mai presus de orice îi
iubește pe ceilalți, așa cum ne-a iubit și ne iubește, pe fiecare
din noi chiar Cristos.
Până
când nu vom înțelege că Bisericile instituționale ar trebui să aibă
ca scop mântuirea oamenilor și nu propriile lor interese, nu vom
putea înțelege învățătura creștină. Bisericile instituționale există
doar pentru ca să reprezinte un cadru favorizant pentru mântuirea
celor credincioși. Sunt ele în realitate așa ceva sau au devenit
niște mecanisme care produc bani, locuri de muncă pentru unii sau
statut social? Ce produc cu adevărat instituțiile bisericești?
Instituțiile bisericești astăzi sunt un cadru în care unora le merge
bine, pe seama celor mai mulți. Pretextul îl reprezintă folosirea
numelui lui Dumnezeu și a învățăturilor lui IIsus (Iisus). Produc oare
Bisericile instituționale, pe care fiecare din noi le cunoaște,
caractere umane renăscute spiritual, oameni născuți din Dumnezeu?
Instituțiile bisericești produc o textură solidă de atitutudini pe
care oamenii încearcă să le inducă unii altora. Fiecare încearcă să
”pocăiască” pe alții, deoarece când avem a face cu ”pocăiți,”
aceștia se vor supune, cel puțin teoretic, mai ușor regulilor
stabilite de noi. Orice reguli însă țin cont de interesele celor
care le stabilesc mai mult decât de scopurile celor la cere se
refereră.
Regulile sunt un mijloc de manipulare puternic și de aceea IIsus
(Iisus) a
pus o singură regulă, regula iubirii, care nici măcar nu este o
regulă impusă, căci nimeni nu poate să iubească forțat. IIsus
(Iisus) a
înțeles foarte bine slăbiciunea regulilor, stabilite pe fond
religios și a luptat cu aceste reguli și tradiții umane, făcute
pentru a îi supune pe oameni unor interese de grup. Sabatul, așa cum
a fost transformat de oameni, pe fondul poruncii lui Dumnezeu, era o
regulă artificială și forțată, făcută să întărească puterea celor
care vegheau la respectarea acestuia. IIsus (Iisus) a promovat un principiu,
care nu poate fi impus ca o regulă, deci El a eliminat regulile
stabilite de oameni și a pus în locul lor libertatea ca necesitate
asumată. Suntem liberi nu pentru că putem să ucidem pe cei din jur,
fără să fim pedepsiți, ci suntem liberi pentru că nu mai avem nevoia
de a îi ucide pe cei din jur și astfel nu mai intrăm în conflict cu
societatea. Iubirea nu este regula în credința creștină, pentru că
nimeni nu poate să iubească cu scopul de a respecta o regulă,
iubirea este natura credinței creștine, adică atunci când îl iubim
pe Dumnezeu și pe oameni suntem Creștini, în însăși natura noastră.
Mă refer la dragostea de natura divină, agape. Când suntem umpluți
cu această dragoste, pe care o revarsă Duhul Sfânt peste noi suntem
cu adevărat Creștini și respectăm ”principiul inimii,” care este
mult mai mult decât o regulă, o poruncă, o lege sau o cerință
obligatorie, căci vine din interior și nu din exterior.
3
Ba mai
mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că
necazul aduce răbdare,
4
răbdarea aduce biruinţă în încercare,
iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
5
Însă nădejdea aceasta nu înşală,
pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre
prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.
Filip 1.20;
2Cor 1.22;
Gal 4.6;
Efes 1.13-14; (Romani 5; 5)
Acesta
este mecanismul mântuirii, este vorba de o schimbare a viziunii
despre viață, bazată pe o schimbare a inimii. Împotriva acestui
lucru nu există lege. (Galateni 5; 22-23) Cred că Pavel a vrut să
spună dragostea nu este reglementată prin lege, adică nici
practicarea, nici ne practicarea ei, nu poate fi sancționată
printr-o lege. Prin urmare, nu avem nevoie să ne spună nimeni
ce trebuie să facem sau să nu facem, ca și Creștini, ci avem nevoie
să iubim oamenii și să ne ascultăm inima.
Bisericile instituționale ne-ar putea spune ce înțelege Dumnezeu
prin dragoste, dacă ar ști, dar cum poate o structură religioasă să
iubească sau să aibă milă, atâta vreme cât nu are ”inimă,” ci doar
interese instituționale? Cum poate un mecanism politico-religos să
lupte împotriva propriilor interese, așa cum fac cei care iubesc,
adică se jertfesc pe ei sau pe ele însele, când rostul acestor
structuri religioase este tocmai acela de a își promova propriile
interese? O dată devenită o instituție dragostea devine un tiran, un
fals, o deznădejde și desigur un persecutor. Dragostea impusă este
la fel de rea ca și ura și Bisericile instituționale sunt doar un
complex de reguli, care mimează adevărata dragoste, din inima
omului. O mimează și nu o realizează niciodată căci pentru a iubi
trebuie să ai inimă și sensibilitate umană și să pui pe cel de lângă
tine mai presus decât pe tine însuși.
1
Deci,
dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în
dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo
milostivire şi vreo îndurare,
2
faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o
simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.
3
Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau
din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul
mai presus de el însuşi.
4
Fiecare din voi să se uite nu la
foloasele lui, ci şi la foloasele altora.
5
Să aveţi în voi gândul acesta care era
şi în Hristos Isus (Iisus):
Mat 11.29;
Ioan 13.15;
1Pet 2.21;
1Ioan 2.6; (Filipeni 2; 1-5)
Desigur că acest lucru nu are cum să se întâmple cu instituțiile
bisericești care cred în jertfă, dar în jertfa celor mulți pentru
cei puțini și în jertfirea omului pentru o idee sau pentru un
principiu. Cu alte cuvinte, instituțiile bisericești sunt gata să îi
jertfească pe alții pentru interesele lor și nu sunt gata să renunțe
la regulile lor, pentru ca oamenii să se simtă cu adevărat iubiți.
Dumnezeu este un creator, dar mai ales un distrugător de reguli.
Lucrul acesta se poate vedea din faptul că El este gata să
nesocotească chiar și legile naturii, atunci când dorește să salveze
viața sau sănătatea unui om, pe care El atât de mult îl iubește.
Atunci când săvârșește minuni Dumnezeu trece peste orice reguli și
legi ale naturii și dă speranță celui sau celei pe care îi iubește.
Eu nu cred într-un Dumnezeu al regulilor, ci într-un Dumnezeu al
iubirii, care dă ”peste cap” orice reguli pre-stabilite, atunci când
iubește. Dumnezeu s-a întrupat în om și dintr-o Ființă veșnică a
venit să moară pe o cruce, pe pământ. Dumnezeu a venit să spele
picioarele unor oameni neânsemnați, El care controlează tot ceea ce
există. Dumnezeu a făcut lucruri incredibile, de dragul iubirii și
singura regulă pe care o respectă este dragostea. Dumnezeu a ”călcat
în picioare și a nesocotit” toate regulile, atunci când s-a
”îndrăgostit” de oameni și imaginea despre El, ca fiind un făuritor
de reguli implacabile, imagine realizată de Bisericile
instituționale, este una falsă așa cum sunt și multe din pretențiile
lor și din regulile, tradițiile, dogmele sau doctrinele lor.
Vă invit
să vizitaţi
Mesaje importante!
www.bisericaspiritualunica.com
No comments:
Post a Comment
Note: only a member of this blog may post a comment.