Instituția bisericească își vădește
adevăratul caracter și prin modul în care gestionează ultimul drum,
în această viață, al oamenilor. Cei care sunt înmormântați în
cimitire private, nu au dreptul la o slujbă religioasă, din partea
Bisericii instituționale ortodoxe. Paradoxal, aceste persoane,
aparținând Bisericii instituționale Ortodoxe, nu au dreptul să fie
incinerate, drept negat de aceași instituție bisericească, dar nu
pot găsi locuri de veci nici la cimitirele publice. Ce rămâne de
făcut, pentru credincioșii, care nu au altă alternativă decât să fie
înmormântați în cimitire private? Un singur lucru, să fie
înmormântați fără slujbă. De ce? Așa a hotărât instituția
bisericească, cu autoritatea pe care și-a conferit-o singură, căci
ea consideră că are dreptul de a decide în probleme care privesc
parcursul veșnic al oamenilor. Acesta este un exemplu concret de ce
înseamnă ”puterea fiarei,” care nu se mulțumește să stăpânească
destinul pământesc al oamenilor dar are pretenția de a stăpânii și
determina și drumul și locul lor în veșnicie. Dacă avem o astfel de
putere la dispoziția noastră, pe care o putem chiar plăti, ce nevoie
mai avem de Dumnezeu? Dacă Biserica instituțională Ortodoxă, ne
”aranjează” traiectoria noastră în veșnicie, cu ajutorul moaștelor și
al sfinților, care au fost Creștini Ortodoxi și dacă putem să plătim
slujbe, care să determine iertarea păcatelor noastre, ce rost mai
are să nu mai păcătuim și să fim noi înșine sfinți? Putem să
păcătuim și apoi să ”ne cumpărăm” iertarea păcatelor, inclusiv după
moarte. Cu o slujbă bună, făcută de un sobor impresionant de preoți,
oricine moare ”ajunge” în Ceruri la Dumnezeu. Ce se întâmplă cu
aceia sau acelea a căror rude nu au bani de preoți sau de loc de
veci? Aceștia sunt condamnați la damnare veșnică, dacă nu au intrat
în lumea cealaltă pe poarta unei slujbe religioase bune. Desigur că
cele de mai sus sunt prejudecăți susținute de unii funcționari
bisericești și că Dumnezeu nu judecă așa cum judecă oamenii, fie ei
religioși. Dumnezeu se îndură de cine îi place să se îndure
1.
|
Am văzut apoi, în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron, o
carte
scrisă înăuntru şi
pe dos, pecetluită cu şapte peceţi.
|
2.
|
Şi am văzut un înger puternic,
care
striga cu glas
mare: Cine este vrednic să deschidă cartea şi să desfacă
toate peceţile ei?
|
3.
|
Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ nu putea să
deschidă cartea, nici să se uite în ea.
|
4.
|
Şi am plâns mult, fiindcă nimeni n-a fost găsit vrednic să
deschidă cartea, nici să se uite în ea.
|
5.
|
Şi unul dintre bătrâni mi-a zis: Nu plânge. Iată, a biruit leul
din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, ca să deschidă
cartea şi cele şapte peceţi ale ei.
|
6.
|
Şi am văzut, la mijloc, între tron şi cele patru fiinţe şi în
mijlocul bătrânilor, stând un Miel, ca înjunghiat, şi care
avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte duhuri
ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.
|
7.
|
Şi a venit şi a luat cartea, din dreapta Celui ce şedea pe tron.
|
8.
|
Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi
patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare
alăută şi cupe de aur pline cu tămâie care sunt rugăciunile
sfinţilor.
|
9.
|
Şi cântau o cântare nouă, zicând: Vrednic eşti să iei cartea şi
să deschizi peceţile ei, fiindcă ai fost înjunghiat şi ai
răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din toată
seminţia şi limba şi poporul şi neamul;
|
10.
|
Şi I-ai făcut Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi, şi vor
împărăţi pe pământ.
|
11.
|
Şi am văzut şi am auzit glas de îngeri mulţi, de jur împrejurul
tronului şi al fiinţelor şi al bătrânilor, şi era numărul
lor zeci de mii de zeci de mii şi mii de mii,
|
12.
|
Zicând cu glas mare: Vrednic este Mielul cel înjunghiat ca să
ia puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi cinstea
şi slava şi binecuvântarea.
|
13.
|
Şi toată făptura care este în cer şi pe pământ şi sub pământ şi
în mare şi toate câte sunt în acestea le-am auzit, zicând:
Celui ce şade pe tron şi Mielului fie binecuvântarea şi
cinstea şi slava şi puterea, în vecii vecilor!
|
14.
|
Şi cele patru fiinţe ziceau: Amin! Iar bătrânii căzură şi se
închinară. (Apocalipsa 5; 1-14)
|
No comments:
Post a Comment
Note: only a member of this blog may post a comment.