Cu cine ne comparăm în viața noastră de credință? Ne
comparăm cu cei sau cele din jurul nostru sau cu Isus
(Iisus)?
Din nefericire avem tendința să ne uităm la cei sau cele
din jurul nostru, adică din colectivitățile creștine de
care aparținem și să tragem concluzia că nu suntem mai
răi decât ei și că suntem de fapt ca și ei, în multe
privințe. Există o medie la care ne raportăm și suntem
mulțumiți dacă ne considerăm pe noi a fi la nivelul
acelei medii. Trebuie să mergem cu turma, zic unii și să
nu ne arătăm prea neprihăniți. (Ecleziastul 7; 16) De
fapt, Ecleziastul a vrut probabil să spună să nu ne
arătăm mai neprihăniți decât suntem. Cu toate acestea nu
există acest prea neprihănit sau prea neprihănită, căci
nu suntem niciodată prea sfinți. De ce să o luăm
înaintea celorlalți în viața de credință, se întreabă
unii? Până la urmă, o să fim mântuiți împreună și dacă
toți ceilalți, din Biserica noastră instituțională
practică la fel ca și noi credința creștină, pe cine o
să mai mântuiască Dumnezeu, dacă nu pe noi? Ateii sunt
excluși de la mântuire, membrii altor confesiuni
creștine nu prea au șanse, deoarece greșesc în doctrină,
spunem noi, deci rămânem noi pentru a fi mântuiți. Aici
este marea capcană a învățăturilor Bisericilor
instituționale. Noi ne îndreptățim prin doctrinele
noastre, pe care le considerăm a fi mai bune decât
altele. Dacă deci noi și numai noi facem parte din
Biserica instituțională ”bună,” avem deja un avantaj
față de alți Creștini, vom fi tentați să credem. Dacă în
această Biserică instituțională ”bună” noi suntem la
nivel mediu, adică la nivelul marii majorități a
credincioșilor, atunci înseamnă că vom fi mântuiți cu
siguranță. De ce nu? Cine altcineva să fie mântuit, dacă
nu noi? Toți ceilalți Creștini, din celelalte
denominațiuni se rătăcesc, mai mult sau mai puțin.
Problema este termenul de
comparație. Nu ar trebui să ne comparăm între noi, ci
trebuie să ne comparăm doar cu Isus (Iisus). Noi trebuie să
ajungem la înălțimea plinătății staturii lui Cristos și
nu la înălțimea plinătății staturii fraților și
surorilor noastre, din comunitățile creștine de care
aparținem. (Efeseni 4; 13) Poate că în comparație cu
toți ceilalți Creștini, frați și surori, din Biserica
instituțională de care aparținem noi stăm bine. Cum stăm
însă în comparație cu Isus (Iisus)? Suntem gata să murim din
dragoste pentru alții, suntem gata să jertfim tot ce
avem pentru frații și surorile noastre? Punem viața
spirituală pe primul plan și subjugăm ei tot restul
vieții noastre? Considerăm valorile spirituale mai
presus decât valorile materiale și chiar față de cele
familiale? Suntem ființe morale și cinstite, chiar în
conjuncturi defavorabile? Ne putem abține de la răutate?
Mai simțim încă un ghimpe în inimă, atunci când ne uităm
la prosperitatea altora, în comparație cu noi. Suntem
ființe regenerate spiritual sau suntem tot noi, care ne
luptăm din greu cu ispitele? În orice caz, termenul
nostru de comparație este Isus (Iisus) și nu prea contează
starea celorlalți, din punctul de vedere al mântuirii
noastre. Dacă putem să îi ajutăm, să o facem, iar dacă
nu să nu îi folosim ca model personal. Nu ne ajută cu
nimic faptul că noi ne vedem pe noi ca fiind mai
spirituali decât ei. Poate că suntem mai ”buni” decât ei
și totuși nu suntem suficient de spirituali, adică nu
suntem oameni cu naturi regenerate. Oricum nu se știe de
loc dacă vom fi în aceeași formație în Cer, ca și pe
pământ, probabil că nu. Sunt și în alte confesiuni
creștine credincioși pe care noi nu îi cunoaștem și nu
avem cum să îi apreciem și, de fapt, standardul lor
spiritual este foarte ridicat. În Cer vor fi numai aceia
și acelea care vor semăna cu Isus (Iisus), cel mai mult, restul
vor rămâne să se consoleze unii pe alții cu media vieții
lor spirituale și cu numărul lor impresionant.
No comments:
Post a Comment
Note: only a member of this blog may post a comment.