Care
este contextul în care ne spune Pavel că nu mai există jertfă pentru
păcate, pentru cei care păcătuiesc cu voia, în epistola către Evrei
cap. 10, vers. 26? În primul rând, Pavel le scria Evreilor și se
referea la inutilitatea practicării jertfelor din V.T. În al doilea
rînd Pavel a dorit să spună că Isus (Iisus) a adus o singură jertfă pentru
păcate, adevărata jertfă și că jertfele din V.T. reprezentau doar
umbra bunurilor viitoare.
1
În
adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea
adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe
care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce
se apropie.
2
Altfel, n-ar fi încetat ele oare să
fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţaţi o dată, n-ar mai
fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate?
3
Dar aducerea aminte a păcatelor este
înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe;
4
căci este cu neputinţă ca sângele
taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele.
5
De aceea, când intră în lume, El zice:
„Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;
6
n-ai primit nici arderi de tot, nici
jertfe pentru păcat.
7
Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul
cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”
8
După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi
n-ai primit nici jertfe, nici prinosuri, nici arderi de tot, nici
jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege),
9
apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia
Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca să pună
în loc pe a doua.
10
Prin această „voie” am fost sfinţiţi
noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus (Iisus) Hristos o dată pentru
totdeauna.
11
Şi, pe când orice preot face slujba în
fiecare zi şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu
pot şterge păcatele,
12
El, dimpotrivă, după ce a adus o
singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta
lui Dumnezeu
13
şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui
să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui.
14
Căci printr-o singură jertfă El a
făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.
15
Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul
Sfânt. Căci, după ce a zis:
16
„Iată legământul pe care-l voi face cu
ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor
şi le voi scrie în mintea lor”,
17
adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte
de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”
18
Dar acolo unde este iertare de
păcate nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.
19
Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin
sângele lui Isus (Iisus) avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt,
20
pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a
deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său,
21
şi, fiindcă avem un Mare Preot pus
peste casa lui Dumnezeu,
22
să ne apropiem cu o inimă curată, cu
credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi
cu trupul spălat cu o apă curată.
23
Să ţinem fără şovăire la mărturisirea
nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.
24
Să veghem unii asupra altora, ca să ne
îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.
25
Să nu părăsim adunarea noastră, cum au
unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu
cât vedeţi că ziua se apropie.
26
Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce
am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru
păcate,
27
ci doar o aşteptare înfricoşată a
judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28
Cine a călcat Legea lui Moise este
omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29
Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că
va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări
sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe
Duhul harului?
30
Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A
Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va
judeca pe poporul Său.”
31
Grozav lucru este să cazi în mâinile
Dumnezeului celui Viu!
32
Aduceţi-vă aminte de zilele de la
început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de
suferinţe:
33
pe de o parte, eraţi puşi ca
privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi, pe de alta,
v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi.
34
În adevăr, aţi avut milă de cei din
temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii
care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuie.
Filip 1.7;
2Tim 1.16;
Mat 5.12;
Fapt 5.41;
Iac 1.2;
Mat 6.20;
Mat 19.21;
Luc 12.33;
1Tim 6.19;
Mat 5.12;
Mat 10.32;
35
Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea
voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire!
36
Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după
ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost
făgăduit.
37
„Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi
„Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.
38
Şi cel neprihănit va trăi prin
credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în
el.”
39
Noi însă nu suntem din aceia care dau
înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru
mântuirea sufletului.
2Pet 2.20-21;
Fapt 16.30-31;
1Tes 5.9;
2Tes 2.14; (Evrei
10; 1-39)
Cu
alte cuvinte, ceea ce încearcă epistola către Evrei să ne spună este
că Isus (Iisus) a murit o singură dată pentru păcatele fiecăruia din noi și
ne-a curățit de păcatele noastre. Eu, în baza Bibliei, susțin că
Isus (Iisus) a murit pentru păcatele noastre trecute, prezente și viitoare,
atât cele fără voie, adică accidentale, cât și cele cu voie, adică
săvârșite în mod conștient și voluntar, desigur în virtutea firii
pământești și nu a naturii umane regenerate spiritual. Cine a fost
născut din nou, adică născut din Dumnezeu, prin urmare, născut de
către Dumnezeu și nu doar de către oameni, regenerat spiritual cu
adevărat și în totalitate acela sau aceea nu mai păcătuiește. Isus
(Iisus) a
murit ca noi să ajungem să nu mai păcătuim și nu ca să continuăm
mereu și mereu să păcătuim. A murit ca noi să progresăm, din punct
de vedere spiritual, să creștem și să ajungem la înălțimea
plinătății staturii Sale. (Efeseni 4; 11-15)
Una
este atunci când avem o cădere pe drumul credinței, pe care o
regretăm și alta este atunci când părăsim acest drum. Câtă vreme
rămânem pe drum și mergem înainte progresând spiritual, Dumnezeu ne
iartă toate căderile. Când am părăsit drumul iertarea noastră nu mai
are nici un sens, deoarece oricum nu ne mai folosește la nimic. Dacă
cineva crede că Isus (Iisus) Cristos, ne oprește El însuși din drum și ne
azvârle afară de pe acesta, din cauza unei greșeli cu voia, se
înșeală amarnic și nu a înțeles mântuirea, care vine prin credința
în Isus (Iisus). Aici nu este la fel ca și la concursurile eliminatorii
televizate, unde concurenții sunt eliminați unul câte unul, până
rămâne cel sau cea mai bună. În cazul mântuirii, fiecare participant
are locul și drumul lui sau al ei, cunoscut de Dumnezeu, încă
înainte de întemeierea lumii și nu intră în concurență cu nimeni
altcineva decât cu el însuși sau cu ea însăși. (Efeseni 1; 4-12) Nu
ne aflăm pe drumul credinței de frica iadului sau a pedepsei, ci din
dorința sinceră de a fi ca și Cristos, atunci când îl vom vedea pe
El. (1 Ioan 3; 2) Motivația noastră nu este pedeapsa, ci dragostea
de Cristos și de aceea noi urmăm Calea aceasta a mântuirii. Ținta
noastră nu este doar un examen sau altul al vieții noastre pe
pământ, ci este mult mai importantă și anume este viața veșnică. În
veșnicie chiar și firea noastră va fi schimbată și ea însăși își
dorește acest lucru. (Romani 8; 19-23)
Cheia
înțelegerii cap. 10 din epistola către Evrei îl reprezintă versetul
18. ”Dar acolo unde este iertare de
păcate nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.” Acest verset
se poate înțelege în două feluri:
1)
Dacă Isus (Iisus) a murit pe cruce pentru păcatele noastre o dată, nu
mai este nevoie să moară de câte ori păcătuim, ca să fim iertați de
aceste păcate, căci iertarea noastră stă în jertfa Lui unică pe
cruce.
2)
Prin credința noastră în El, noi suntem iertați de păcatele
noastre, ori de câte ori păcătuim, fără să mai fie nevoie de nici o
jertfă, alta decât aceea pe care Isus (Iisus) a adus-o o dată pentru
totdeauna. Pentru că în Isus (Iisus) există iertare de păcate, prin jertfa
Lui, nu mai este nevoie de nici o altă jertfă.
Nu
există nicăieri în altă parte, în N.T., un singur loc, în care să se
împartă viața spirituală a unei persoane în două, adică o dată până
la cunoașterea adevărului și a două oara, de la cunoașterea
adevărului înainte, din punctul de vedere al iertării păcatelor. Ce
înseamnă cunoașterea adevărului? Este de ajuns să auzim despre Isus
(Iisus)
ca să putem spune că am cunoscut adevărul? În nici un caz. Mulți au
auzit despre Isus (Iisus) și cu toate acestea nu se poate spune că ei sau
ele cunosc adevărul. A cunoaște adevărul înseamnă a îl cunoaște pe
Isus (Iisus), în mod personal, deoarece El este adevărul. (Ioan 14; 6) A îl
cunoaște pe Isus (Iisus) personal, nu se poate face decât atunci când El se
face cunoscut nouă, printr-o revelație directă adresată fiecăruia în
parte, la care El se face cunoscut. El însă se face cunoscut numai
acelora despre care știe dinainte că nu îl vor dezamăgi pe El, până
la sfârșit. Dacă cineva greșește cu voia, după ce l-a cunoscut pe
Isus (Iisus), adică a cunoscut Adevărul nu se poate spune că nu mai rămâne
nici o jertfă pentru aceea persoană căci jertfa lui Isus (Iisus) rămâne, ea
fiind săvârșită o dată pentru totdeauna, ci rămâne ca respectiva
persoană să fie iertată sau nu de El, în baza acestei jertfe.
A
spune că nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcat, pentru Creștini,
este complet greșit, jertfa lui Isus (Iisus) rămâne, dar cel care iartă, în
baza acestei jertfe, este Cristos. Cu alte cuvinte, jertfa nu
funcționează în mod automat. Păcătuim, ne rugăm, în baza jertfei și
suntem, în mod automat sau mecanic, iertați. Nu, nicidecum, există o
judecată și aceasta începe de la casa lui Dumnezeu, adică El este
Acela care ne iartă, în baza jertfei. (1 Petru 4; 17) El o să ne
ierte de șapte zeci de ori șapte, dar nu trebuie să abuzăm de
bunătatea Lui. Mila biruiește judecata, iar Dumnezeu dorește milă nu
jertfă. (Iacov 2; 13; Matei 12; 7) Nu este adevărat că nu mai există
nici o jertfă pentru acela sau acea care păcătuiește cu voia, este
vorba de o exprimare greșită a epistolei către Evrei. Cu toate
acestea, această exprimare dobândește un sens atunci când se
adresează Evreilor, pentru care nu mai există nici o altă jertfă
pentru păcate, în afară de jertfa pe cruce a lui Isus (Iisus). Mai există o
posibilă interpretare a textului din epistola către Evrei, cap. 10.
Dat
fiind faptul că epistola se adresa Evreilor, care obișnuiau să aducă
jertfe de ispășire, pentru păcatele lor, înainte de a se converti la
Creștinism, epistola le spune că nu mai există astfel de jertfe
pentru ei, deoarece jerfele animalelor nu mai au nici o valabilitate
în fața lui Dumnezeu. Prin urmare, Evreii care păcătuiau și nu
credeau în jertfa lui Isus (Iisus) sau ieșeau din adunările creștine și se
întorceau la credința evreiască nu mai aveau nici o jertfă din V.T.
și pentru ei nu mai rămânea decât așteptarea unui foc mistuitor. De
remarcat este faptul că epistola nu vorbește despre un iad în care
vor fi chinuri veșnici, ci aceasta se referă la un foc mistuitor,
adică unul care consumă victimele și nu despre unul care numai
torturează și chinuiește. Dacă un Evreu convertit păcătuia cu voia
și renunța la credința în Isus (Iisus), întorcându-se la credința de unde a
plecat inițial, pentru acesta sau aceasta nu mai exista nici o
jertfă, căci Legea jertfelor a V.T. s-a desființat o dată cu moartea
lui Isus (Iisus) Cristos pe cruce.
Trebuie să facem legătura și cu textul anterior în care epistola
către Evrei îi îndemna pe aceștia să nu părăsească adunările
creștine. Ce însemna să părăsească cineva adunările creștine?
Aceasta însemna că o anumită persoană se întorcea la modul de viață
pe care îl avusese anterior. Pentru un Evreu sau o Evreică, aceasta
nu însemna întoarcerea la păgânism, ci la credința iudaică. Există
posibilitatea ca unii Evrei să fi fost nemulțumiți de modul în care
era practicată credința, de către Creștini și să dorească să se
întoarcă la credința în care s-au născut. În acest caz, păcatele
săvârșite de ei nu mai aveau nici o acoperire, deoarece ei cunoșteau
deja adevărul, dar pentru iertarea acestora nu mai exista nici o
jertfă, căci jertfele V.T. erau scoase din uz. Dacă acceptăm această
variantă, atunci nu mai este nici o neconcordanță, în această
privință, în interiorul epistolelor atribuite apostolului Pavel. Nu
m-am oprit de la început la acest mod de a interpreta cap. 10, din
epistola către Evrei, deoarece exprimarea ne fiind prea clară,
aceasta lasă loc la mai multe interpretări și de asemenea pentru că
am dorit să răspund și învățăturii greșite și periculoase,
răspândită de anumiți Creștini, în special membrii ai Bisericii
instituționale Penticostale.
În
V.T. existau păcate pentru care nu exista jertfă de ispășire. Există
acestea și în N.T.?
2
Se va
găsi poate în mijlocul tău, într-una din cetăţile pe care ţi le dă
Domnul Dumnezeul tău un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău
înaintea Domnului Dumnezeului tău, şi care să calce legământul Lui;
3
care să meargă după alţi dumnezei ca
să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, lună sau
toată oştirea cerurilor, aşa cum eu n-am poruncit.
4
De îndată ce vei lua cunoştinţă şi vei
afla lucrul acesta, să faci cercetări amănunţite. Dacă lucrul este
adevărat, dacă faptul este întemeiat, dacă urâciunea aceasta a fost
săvârşită în Israel,
5
atunci să aduci la porţile cetăţii
tale pe bărbatul sau femeia care va fi vinovat de această faptă rea
şi să ucizi cu pietre sau să pedepseşti cu moartea pe bărbatul acela
sau pe femeia aceea.
6
Cel vinovat de moarte să fie omorât pe
mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorât pe mărturia unui
singur martor.
7
Întâi mâna martorilor să se ridice
asupra lui ca să-l omoare, şi apoi mâna întregului popor. Să scoţi
astfel răul din mijlocul tău.
Deut 13.9;
Fapt 7.58;
Deut 17.12;
Deut 13.5;
Deut 19.19; (Deuteronom 17; 2-7)
Un alt
text se referă la martorii mincinoși:
14
Să nu muţi hotarele aproapelui tău,
puse de strămoşii tăi, în moştenirea pe care vei avea-o în ţara pe
care ţi-o dă în stăpânire Domnul Dumnezeul tău.
15
Un singur martor nu va fi deajuns
împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat
oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decât pe mărturia a doi
sau trei martori.
16
Când un martor mincinos se va ridica
împotriva cuiva ca să-l învinuiască de vreo nelegiuire,
17
cei doi oameni cu pricina să se
înfăţişeze înaintea Domnului, înaintea preoţilor şi judecătorilor
care vor fi atunci în slujbă.
18
Judecătorii să facă cercetări
amănunţite. Dacă se va afla că martorul acela este un martor
mincinos şi că a făcut o mărturisire mincinoasă împotriva fratelui
său,
19
atunci să-i faceţi cum avea el de gând
să facă fratelui său. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.
20
În felul acesta, ceilalţi vor auzi şi
se vor teme şi nu se va mai face o faptă aşa de nelegiuită în
mijlocul tău.
21
Să n-ai nicio milă, ci să ceri: viaţă
pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru
mână, picior pentru picior.
Deut 19.13;
Ex 21.23-24;
Lev 24.20;
Mat 5.38; (Deuteronom 19; 14-21)
Să fim
însă atenți că legea talionului, adică viața pentru viața, ochi
pentru ochi, etc., nu mai există în N.T., prin urmare nu se mai
aplică nici același principiu privitor la iertarea păcatelor. În
N.T. există un singur păcat despre care ni se spune că nu poate să
fie iertat și anume hula împotriva Duhului Sfânt. (Marcu 3; 28-29)
Toate păcatele vor fi iertate de Dumnezeu, dar această iertare nu va
fi de nici un folos aceluia sau aceleia care continuă să păcătuiască
și nu progresează în viața sa de credință, deoarece există o
judecată finală a lui Dumnezeu, de care nu trec decât aceia care au
luptat cu păcatele lor și au învins, prin puterea lui Isus (Iisus), care
locuiește în ei. Dumnezeu este drept și orice încălcare a dreptății
este și un atentat la principiile fundamentale ale Lui. Nu putem să
fim nedrepți și să moștenim Împărăția Cerurilor și nici lipsiți de
iubire față de aproapele nostru și păcatul cel mai grav este lipsa
iubirii. Dreptate fără iubire înseamnă pedeapsă aspră, încă de la
prima abatere sau ori de câte ori se ivește ocazia dar dreptate cu
iubire înseamnă să iertăm până acolo unde iertarea noastră nu mai
folosește la nimic celui iertat, din cauza indiferenței lui sau a
ei, față de iertarea noastră.
În
concluzie, textul din Evrei cap. 10 nu poate fi nici de cum folosit
ca o ”armă” împotriva Creștinilor, așa cum procedează ”frații”
Penticostali. Acest text are aplicabilitate exclusiv pentru Evreii
convertiți, deci el nu trebuie scos din context. Acești Evrei, dacă
după ce s-au convertit la Creștinism, ies din adunările lor creștine
și săvârșesc păcate cu voie și doresc să le fie spălate aceste
păcate, în baza unor jertfe ritualice, prevăzute de V.T. pentru ei
și de fapt pentru nimeni altcineva, aceste jertfe nu mai există, nu
mai sunt valabile și după cum se exprimă epistola către Evrei,
pentru acești Evrei care au devenit Creștini, dar apoi s-au întors
la religia iudaică, nu mai există nici o jertfă. A scoate acest text
din contextul în care a fost scris, adică pentru Evreii convertiți
și a îl ”zvârli,” ca pe o piatră, asupra Creștinilor, care au
săvârșit un păcat, pentru a contribui la descurajarea lor, este o
atitudine, care îndeamnă la sinucidere spirituală. Creștinii, care
au păcătuit o dată cu voia, nu mai au nici o motivație să ducă o
viață fără păcat, dacă oricum pentru ei nu ar mai fi nici o jertfă,
dar pentru ei rămâne mereu o jertfă și anume jertfa lui Cristos. Eu
consideră că orice Creștin născut din nou trebuie să răspândească
speranță și nu condamnare și Acela care ne judecă viața tuturor este
doar Dumnezeu și oricine se așează în locul Lui păcătuiește.
Mesaje
importante!
www.bisericaspiritualunica.com
No comments:
Post a Comment
Note: only a member of this blog may post a comment.