Din
nefericire oamenii l-au transformat pe Isus (Iisus) Hristos într-un idol.
El este prezentat ca fiind întruchiparea unui ideal la care este
foarte greu, dacă nu chiar imposibil, de ajuns. Mă refer la
caracterul Lui şi la puterea Lui. Cei mulţi se închină unui ideal,
unui idol, de la care aşteaptă minuni, cu toate că cea mai mare
minune este tocmai ca ei înşişi să transpună în viaţa lor acest
ideal, transformându-l într-un mod de viaţă cotidian. Fără această
minune, nici o altă minune săvârşită de Dumnezeu, nu ne duce la
mântuire. Isus (Iisus) nu trebuie văzut ca un idol, adică ca ceva deasupra
noastră, desprins de noi și departe de noi. Isus (Iisus) , dacă nu este în
noi, nu trăiește pentru noi, adică nu are puterea de a re genera
viețile noastre. Isus (Iisus) ne poate auzi și atunci când nu locuiește în
noi, dar El nu există doar pentru ca nouă să ne meargă bine, scopul
Lui este acela de a se muta în ființele noastre. Isus (Iisus) nu este un
idol, adică doar un simbol religios, El este modelul de ființă umană
și divină, pentru cei care cred în El. Credem în Isus (Iisus) pentru ca să
devenim ca El și nu doar că să ne ajute să rămânem cei care suntem.
Credem în Isus (Iisus) deoarece dorim să fim asemănători Lui, să fim ca și
El, să fim cu El și să fim în El, adică în interiorul acestei
conștiințe universale.
Nu ne
putem aştepta la minuni de la un idol, dar de la Isus (Iisus) da, atunci
când nu îl privim ca pe un idol, căci El face extraordinare minuni
atunci când motivul pentru care credem în El este acela că vrem să
devenim ca şi El. Scopul principal pentru care Isus (Iisus) ne ajută în
vieţile noastre este acela ca noi să fim, fiecare din noi şi nu doar
câţiva sfinţi şi sfinte, fiinţe regenerate spiritual, născute din
nou, născute din Dumnezeu. Scopul principal al lui Dumnezeu nu este
bunăstarea noastră pământească şi a familiilor noastre, deşi nici
acesta nu lipseşte, dar este un aspect secundar, ci scopul Lui este
ca noi să devenim asemenea lui Isus (Iisus) . (Efeseni 4, 13) Oare în
Împărăţia lui Dumnezeu ne vom grupa pe familii, părinţi, unchi,
mătuşi, fraţi, surori şi toţi strămoşii noştri sau vom face
abstracţie de aceste legături speciale de sânge şi vom fi legaţi
între noi, doar prin sângele lui Hristos? Eu cred că a doua variantă
este cea valabilă. (Matei 12; 46-50) Aceasta înseamnă trecerea de la
natural la supranatural, adică să îi iubim pe fraţii şi surorile de
credinţă la fel ca pe fraţii şi surorile de sânge. Singurele
legături de sânge între Creștini sunt acelea în sângele lui Hristos
și de aceea noi suntem frații și surorile Lui și frați și surori,
unii cu alții. Pentru ca aceste legături să devină reale trebuie să
fim uniți spiritual prin unitatea Duhului Sfânt. Dacă același Duh
Sfânt, locuiește în fiecare din noi, noi toți avem aceași natură
spirituală, deci aceași viziune asupra vieții. Aceasta este
adevărata unitate între Creștini și aceasta este Biserica unică a
lui Dumnezeu. Frații și surorile noastre, în sângele lui Hristos,
sunt toții aceia care sunt născuți din Dumnezeu, deci noi și ei
constituim împreună Biserica adevărată a lui Dumnezeu. Oricât de
mult se străduiesc instituțiile bisericești să ne țină departe, unii
de ceilalți și să ne învețe doctrine diferite, totuși noi suntem
într-o unitate indistructibilă cu frații și surorile noastre, adică
cu toți Creștinii născuți din nou și fără această unitate nu putem
vorbi de adevărata Biserică a lui Dumnezeu, deoarece adevărații
Creștini sunt una, cum a dorit Isus (Iisus) și se iubesc între ei, așa cum
a cerut El. (Ioan 13; 34-35)
În orice
caz, trebuie să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi
neprihănirea Lui şi toate celelalte ni se vor da pe deasupra. (Matei
6; 33) În realitate Isus (Iisus) nu este decât un model pentru noi, nu este
un idol de ne egalat, deoarece toţi trebuie să devenim, în caracter
şi putere, la fel ca şi El. (Efeseni 4; 13) Isus (Iisus) nu este stăpânul
nostru, El este mentorul nostru, este Fratele nostru, este ghidul
nostru spiritual, este dimensiunea noastră spirituală. Isus (Iisus) este în
noi, atunci când noi suntem în El, când „suntem îmbrăcaţi” cu El,
pentru ca noi, să fim aşa cum este El, fii şi fiicele lui Dumnezeu.
(Romani 13; 14) Isus (Iisus) nu este singurul Fiu al lui Dumnezeu, El este
doar cel dintâi născut dintre mai mulţi fraţi, primul între egali.
(Romani 8; 29) Dumnezeu s-a „căsătorit” spiritual cu rasa umană şi
aceasta din urmă i-a dat mulţi fii şi multe fiice şi din acest motiv
El nu poate să dispreţuiască specia umană.
Noi
suntem chemaţi să fim Fii şi Fiicele lui Dumnezeu şi pentru aceasta
a murit Isus (Iisus) pe cruce. Bisericile instituţionale l-au transformat
pe Isus (Iisus) într-un idol, într-un instrument de dominare a
conştiinţelor noastre, din exterior, prin aceea că ele se consideră
a fi singurele Lui purtătoare de cuvânt, reprezentantele Lui pe
pământ, mediatoare între om și Dumnezeu. În realitate, Isus (Iisus) a venit
pe pământ ca să ne înveţe cum să atingem idealul de om, care a fost
El şi să devenim astfel dumnezei, căci omul are potenţialul de a fi
asemănător cu Dumnezeu și de asemenea de a fi unit cu El. (Psalmul
82; 6; Ioan 10; 34-36) Dumnezeu doreşte să ne transforme pe fiecare
din noi în nişte persoane asemănătoare lui Isus (Iisus) , alţi Isus
(Iisus) , având
alte nume şi un anumit specific particular, dar în esenţă fiind una
cu Isus (Iisus) . Nu trebuie să fim doar Creştini trebuie să fim Hristos,
ca şi Hristos şi pentru aceasta El trebuie să locuiască în noi. Aşa
cum Isus (Iisus) şi tatăl Ceresc sunt una, tot aşa noi şi Isus
(Iisus) trebuie să
fim una. (Ioan 17; 21-23) Dacă Dumnezeu este în Isus (Iisus) şi
Isus (Iisus) este
în noi, nu înseamnă oare că însuşi Tatăl este în noi? Răspunsul nu
poate fi decât afirmativ.
Omul este
imaginea lui Dumnezeu, mai întâi în Omul Hristos şi apoi în noi,
prin El. (Evrei 1; 3-4) Omul Isus (Iisus) a fost Dumnezeu, fiind una cu
Tatăl Ceresc şi la această unitate ne cheamă şi pe noi. (Ioan 17;
21-23) Prin Duhul Sfânt, atât Tatăl, cât şi Fiul locuiesc în noi şi
noi suntem una între noi, o singură Biserică şi una în şi cu
Dumnezeu. Nu putem să fim dumnezei fără Dumnezeu, dar dacă suntem în
El, suntem dumnezei, pentru că suntem născuţi de El. Noi putem să
fim una cu Tatăl Ceresc, dacă suntem una cu Isus (Iisus) , dar pentru
aceasta trebuie să trăim şi noi cum a trăit El, mai mult trebuie să
trăiască chiar El în noi. (1 Ioan 2; 6; Galateni 2; 20) Isus (Iisus) nu a
murit pentru noi cu scopul de a dobândi pentru Sine o poziţie mai
importantă în Împărăţia Cerurilor, căci avea această slavă de la
început, ci pentru a face pace între noi şi Tatăl. Prin urmare,
Isus (Iisus) ni l-a prezentat pe Tatăl ca fiind şi Tatăl nostru, nu doar
Tatăl Lui, adică El nu rămâne singurul Fiu al lui Dumnezeu. Dacă
Dumnezeu Tatăl este şi Tatăl nostru, aceasta înseamnă că şi noi, în
calitate de oameni, devenim fii şi fiicele lui Dumnezeu, aşa cum
Omul Isus (Iisus) a fost Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu este Tatăl fiecăruia
dintre noi, nu doar al lui Isus (Iisus) , adică Dumnezeu Tatăl în noi,
înseamnă că noi suntem de o singură fiinţă spirituală cu însuşi
Dumnezeu şi chiar dacă trupurile noastre biologice mor, din pricina
păcatului, totuşi spiritele noastre înviază, din pricina Duhului,
care locuieşte în noi. (Romani 8; 11) Legătura noastră cu Dumnezeu
Tatăl nu este una exterioară, prin intermediul Bisericilor
instituţionale, ci una interioară, de familie, aceea dintre Tată şi
copii Lui.
Isus
(Iisus) nu
s-a relaţionat la Tatăl prin intermediul sinagogilor evreieşti sau a
tradiţiei iudaice, ci în mod direct, în interiorul fiinţei Sale.
Tatăl nostru din Ceruri nu ne conduce prin intermediul autorităţilor
bisericeşti, ci veghează asupra noastră din interiorul nostru şi din
Împărăţia Sa, care este întreaga realitate de care noi aparţinem.
Dumnezeu este în noi sau nu este pentru noi, adică nu ne cunoaşte.
Dacă Dumnezeu este numai în afara noastră, atunci noi nu suntem în
El, nu suntem din El. Dumnezeu nu este un idol, El este Duh, este un
Spirit universal, care locuieşte în noi şi noi în El. Dumnezeu s-a
întrupat în omul Isus (Iisus) şi locuieşte şi în trupurile noastre şi este
de remarcat că El nu locuieşte în clădiri făcute de mâini omeneşti.
(Faptele Apostolilor 17; 24) Duhul Sfânt în noi înseamnă Dumnezeu
care locuieşte în noi şi chiar dacă în noi mai suntem şi noi aceasta
nu anulează cu nimic prezenţa Lui în noi. Noi rămânem, atunci când
Dumnezeu locuieşte în noi, dar nu mai rămâne firea noastră
pământească, ci conştiinţele noastre, dimensiunea noastră
spirituală, sufletele noastre. Hristos trăieşte în noi, adică viaţa
Lui devine viaţa noastră dar şi noi trăim în acest Hristos, care
este în noi, adică viaţa noastră devine şi a Lui, dar numai când
suntem născuţi din nou, adică regeneraţi spiritual. Trebuie să putem
spune că cine ne-a văzut pe noi l-a văzut pe Isus (Iisus) , aşa cum El spune
că cine l-a văzut pe El a văzut pe Tată. (Ioan 14; 9)
Acesta
este Creştinismul autentic şi în nici un caz învăţăturile
începătoare ale Bisericilor instituţionale care prezintă un Dumnezeu
în afara omului, puternic şi apăsător, care îşi foloseşte puterea în
primul rând ca să ne pedepsească. Dumnezeu pedepseşte nedreptatea
mai atent decât o fac tribunalele omeneşti, deoarece spre deosebire
de ele Tatăl nostru Ceresc ne iubeşte şi nu suportă ca noi să fim
nedreptăţiţi. Dumnezeu se adresează direct conştiinţelor noastre
şi le cântăreşte cu grijă. Dumnezeu Tatăl locuieşte în cei care sunt
ai Lui, dar nu poate locui în cei care îl dispreţuiesc şi El se
adresează conştiinţelor umane din interiorul lor, relevându-le
valoarea principiilor Sale. Dumnezeu sa „aşează” în inimile noastre
şi ne vorbeşte de acolo şi în minţile noastre pe care El le
luminează şi le limpezeşte. Un Dumnezeu exterior nouă, exprimat de
instituţiile bisericeşti este o construcţie falsă şi de aceea moartă
care nu exprimă realitatea Lui şi care înlocuieşte această Realitate
cu ritualuri şi simboluri din ce în ce mai lipsite de conţinut. Cine
ne-a văzut pe noi l-a văzut pe Isus (Iisus) . A văzut puterea Lui,
înţelepciunea Lui şi puritatea Sa morală. Câţi dintre noi avem
încrederea să afirmăm acest fapt? Fiecare trebuie să caute propriul
răspuns. Cu toate acestea, Isus (Iisus) a spus că cine va crede va vedea
lucruri chiar mai mari decât a făcut El. (Ioan 14; 12) Trebuie ca
toţi să putem spune că oricine ne-a văzut pe noi l-a văzut pe Isus
(Iisus)
şi prin El l-a văzut şi l-a cunoscut pe Tatăl în noi.
Citeşte cartea!
www.bisericaspiritualaunica.com
No comments:
Post a Comment
Note: only a member of this blog may post a comment.