Vehicule ale păcatului şi morţii (cu extrase din traducerea ortodoxă)

În zilele noastre instituţiile bisericeşti îndeplinesc aceeaşi funcţie, ca şi Legea în V.T. Prin regulile şi tradiţiile lor, în loc să se producă o creştere spirituală a membrilor lor, în realitate se înmulţeşte păcatul. Bisericile instituţionale, prin caracterul lor normativ, adică prin stabilirea de reguli, doctrine şi norme obligatorii creează acelaşi efect, ca şi cel descris de Pavel, în textul de mai jos (Romani 7 ; 7-13):

7.	Ce vom zice deci? Au doară Legea este păcat? Nicidecum. Dar eu n-am cunoscut păcatul, decât prin Lege. Căci n-aş fi ştiut pofta, dacă Legea n-ar fi zis: Să nu pofteşti!
8.	Dar păcatul, luând pricină prin poruncă, a lucrat în mine tot felul de pofte. Căci fără lege, păcatul era mort.
9.	Iar eu cândva trăiam fără lege, dar după ce a venit porunca, păcatul a prins viaţă;
10.	Iar eu am murit! Şi porunca, dată spre viaţă, mi s-a aflat a fi spre moarte.
11.	Pentru că păcatul, luând îndemn prin poruncă, m-a înşelat şi m-a ucis prin ea.
12.	Deci, Legea e sfântă şi porunca e sfântă şi dreaptă şi bună.
13.	Atunci, ce era bun s-a făcut pentru mine pricina morţii? Nicidecum! Ci păcatul, ca să se arate păcat, mi-a adus moartea, prin ceea ce a fost bun, pentru ca păcatul, prin poruncă, să fie peste măsură de păcătos.

În principiu, Bisericile instituţionale, ca şi colectivităţi umane, creştine ar trebui să fie un lucru bun. În realitate, datorită caracterului lor normativ şi de impunere al conţinutului credinţei, ele devin un lucru rău, prin aceea că dau putere păcatului. Cum se întâmplă acest lucru? Bisericile instituţionale se adresează oamenilor, în firea lor pământească şi dialoghează cu cei credincioşi doar la acest nivel. Toate regulile stabilite de către aceste instituţii bisericeşti nu sunt altceva decât nişte „hamuri,” prin care încearcă să ţină „în frâu” natura umană şi nu reuşesc să atingă acest obiectiv. De ce? Ce spun ele, atunci când este în conformitate cu învăţăturile lui Isus, este corect, dar poruncile venite din exterior nu pot să fie ţinute, cu adevărat, de nici un om, tot aşa cum nu putea fi ţinută nici Legea în V.T. Cu cât ele insistă mai mult, cu atât mai mult, se creează o reacţie contrară şi în firea lor, oamenii resping aceste învăţături, deoarece ele nu pot fi primite de un om ne renăscut spiritual, adică de o persoană care nu a fost născută din nou. Regulile şi tradiţiile Bisericilor instituţionale nu sunt altceva decât o provocare şi o aţâţare a naturii umane ne renăscute şi nu fac decât să înmulţească păcatul.

Singura modalitate de a practica Creştinismul este de a urma vocea interioară din conştiinţele noastre, care este vocea lui Dumnezeu. Nimeni nu poate să urmeze credinţa creştină bazându-se doar pe ceea ce este învăţat de preoţi sau pastori. Aceasta deoarece firea pământească face ca aceste învăţături să fie fără putere. Numai atunci când Dumnezeu locuieşte în noi şi ne călăuzeşte prin Duhul Sfânt putem să devenim Creştini practicanţi. (Romani 8; 1-8)

1.	Drept aceea nici o osândă nu este acum asupra celor ce sunt în Hristos Iisus.
2.	Căci legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii,
3.	Pentru că ceea ce era cu neputinţă Legii - fiind slabă prin trup - a săvârşit Dumnezeu, trimiţând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului şi pentru păcat a osândit păcatul în trup,
4.	Pentru ca îndreptarea din Lege să se împlinească în noi, care nu umblăm după trup, ci după duh.
5.	Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului.
6.	Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace;
7.	Fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate.
8.	Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu.

Bisericile instituţionale ar trebui să fie doar un loc unde cei credincioşi să fie îndemnaţi să intre în contact personal cu Dumnezeu şi unde să poată avea un cadru favorabil propriilor lor experienţe spirituale. Bisericile instituţionale nu trebuiesc să fie un factor de decizie, în viaţa spirituală a omului şi nu trebuiesc să fie autorităţi care să le impună oamenilor ceea ce ei trebuie să creadă. Când încep să facă acest lucru, ele se transformă din ceva bun în ceva rău şi nu fac altceva decât să incite firea pământească a oamenilor. Atunci când aceste Biserici instituţionale sunt singurele repere spirituale pentru cei credincioşi se întâmplă ca, cei mai mulţi, după o viaţa de credinţă să rămână animaţi tot de firea lor pământească şi să fie tot fără izbândă în lupta cu păcatul. Din acest motiv, multe Biserici instituţionale nu sunt decât vehicule ale păcatului, nu au o influenţă mântuitoare, asupra celor credincioşi şi uzurpă locul, pe care numai Dumnezeu ar trebui să îl ocupe în viaţa celor credincioşi.

http://www.youtube.com/watch?v=bpQxLZHWoso