Monday 29 April 2013

Naşterea din nou


Gabriel Baicu

       Fiecare credincios trebuie să fie născut din nou, în mod personal şi nu doar sfinţii din calendar, în caz contrar nu are nici o şansă pentru a fi mântuit şi a locui cu Dumnezeu în Împărăţia Sa, pentru veşnicie. Acest lucru îl spune Isus, eu doar îl reamintesc, dată fiind importanţa covârşitoare şi care face deosebirea între viaţa veşnică şi moartea veşnică. Faptul că preoţii sau pastorii sunt născuţi din nou nu este de ajuns, deoarece mântuirea este individuală. Nu sunt mântuite Biserici instituţionale, ci oameni, sufletele lor. Atenţie mare fraţi Ortodocşi, Romano Catolici, Greco Catolici, Protestanţi, Reformaţi, Baptişti, Penticostali, Adventişti de ziua a 7 a, etc., nu putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu, noi înşine, sufletele noastre, decât dacă suntem născuţi de sus, adică din Dumnezeu. Garanţiile date de instituţiile bisericeşti sunt false. Singura garanţie o avem în cuvintele lui Isus. Bisericile instituţionale ne vor pentru interesele lor de grup, dar Isus ne iubeşte pe fiecare în parte. Vă invit să vă puneţi întrebarea, fiecare dintre voi. Sunteţi sau nu sunteţi născuţi din Dumnezeu? Instituţiile bisericeşti nu o să vă provoace la o astfel de analiză, deoarece, în ultimă instanţă, pentru ele nu prea contează unde mergeţi voi după moarte, atâta vreme cât ele progresează. M-am folosit de această dată, mai întâi, de Biblia Ortodoxă, dar exact acelaşi mesaj este transmis şi în Biblia Cornilescu.
 
      „Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este.” (Sfânta Evanghelie după Ioan 3; 3-6)
Conform Bibliei naşterea din nou sau naşterea de sus, înseamnă următoarele:
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este. Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este. Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea. Şi voi ştiţi că El S-a arătat ca să ridice păcatele şi păcat întru El nu este. Oricine rămâne întru El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut nici nu L-a cunoscut. Copii, nimeni să nu vă amăgească. Cel ce săvârşeşte dreptatea este drept, precum Acela drept este. Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în acesta; şi nu poate să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său. Pentru că aceasta este vestea pe care aţi auzit-o de la început, ca să ne iubim unul pe altul ... ,” (Întâia epistolă sobornicească a sfântului apostol Ioan 3; 1-11)
Iată mesajul în traducerea Cornilescu a Bibliei:
  • 3 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
  • 4 Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?”
  •  
  • 5 Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
  • 6 Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh. (Ioan 3 ; 3-6)
 
Iată şi textul din prima epistolă a apostolului Ioan :


No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.